În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 25 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
Perchezițiile au loc la această oră în județele Constanța și Iași, la locuințele administratorilor, sediile sociale și punctele de lucru a trei societăți comerciale.
Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că persoanele bănuite de comiterea faptei, administratori ai trei societăți comerciale, având ca obiect de activitate producția de produse lactate, s-ar fi sustras de la plata impozitelor și taxelor către bugetul statului.
Prejudiciul în cauză este în curs de stabilire.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Totodată, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Perchezițiile au loc la locuința unui administrator și sediul social al unei societăți comerciale, având ca obiect vânzarea unui autoturism.
Prejudiciul estimat este de aproximativ 146.000 lei.
VIDEO: