În perioada 26-27 octombrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră Constanța, împreună cu cei ai Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră și formațiunile rutiere, au organizat acţiuni, în municipiul Constanța, în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat.
Acțiunile pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea accidentelor de circulație au vizat depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă normele legale privind viteza de deplasare a vehiculelor, folosirea centurii de siguranţă de către conducătorii auto şi pasagerii din autovehicule, precum și utilizarea telefoanelor mobile, altfel decât prin intermediul dispozitivelor “hands-free“.
În cadrul activităților derulate și a neregulilor constatate, au fost constatate 8 infracțiuni și au fost aplicate 519 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 209.560 de lei.
Totodată, au fost reţinute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 22 de permise de conducere și au fost retrase 14 certificate de înmatriculare.