Cinci români sunt dați dispăruți după inundațiile catastrofale din Spania, în urma cărora au murit cel puțin 62 de persoane. Anunțul a fost făcut, miercuri, de Ministerul Afacerilor Externe, care a transmis că se fac verificări.
Ministerul de Externe verifică informațiile cu privire la dispariția a cinci cetățeni români, în urma inundațiilor din Spania. Oficiul consular a notificat autoritățile spaniole, iar verificările sunt în curs, anunță un comunicat de presă. MAE a cerut autorităților din Valencia să anunțe oficiul consular cu privire la existența unor posibili cetățeni români printre victimele și persoanele afectate de inundații.
În contextul inundaţiilor fără precedent care au afectat Regatul Spaniei, soldate cu numeroase victime, dispăruţi şi pagube materiale, cu precădere în Comunitatea Valenciană, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului României la Castellón de la Plana, s-a autosesizat şi a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale pentru a verifica dacă printre cei afectaţi se află şi cetăţeni români”, precizează MAE.
MAE arată că încă de la debutul acestor fenomene meteorologice, reprezentanţii Consulatului României la Castellón de la Plana au acordat sprijin în relaţia cu autorităţile locale cetăţenilor români care au contactat oficiul consular, prin intermediul telefonului de urgenţă, pentru a solicita informaţii şi asistenţă consulară.
În dialogul cu cetăţenii români, reprezentanţii oficiului consular au subliniat necesitatea respectării instrucţiunilor autorităţilor locale. Până la acest moment, toţi cetăţenii români care au apelat telefonul de urgenţă se află în afara oricărui pericol. Totodată, reprezentanţii consulatului verifică informaţiile cu privire la semnalarea dispariţiei a cinci cetăţeni români. În acest sens, oficiul consular a notificat autorităţile spaniole, verificările fiind în curs”, anunţă MAE.
De asemenea, au fost contactate autorităţile locale din Comunitatea Valenciană, respectiv delegatul Guvernului în Comunitatea Valenciană şi subdelagatul Guvernului în Provincia Valencia, pentru a solicita ca oficiul consular să fie notificat cu privire la existenţa unor posibili cetăţeni români printre victimele şi persoanele afectate de inundaţiile produse.
Potrivit MAE, Consulatul României la Castellón de la Plana este în contact permanent cu autorităţile competente, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară dacă situaţia o va impune. ”Totodată, reprezentanţii oficiului consular menţin legătura cu cetăţenii care au semnalat că se află în situaţii dificile, până la identificarea unor soluţii dispuse de autorităţile locale”, subliniază ministerul.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 964.203.331; +34 964.216.008; +34 964.217.836; +34 964.203.234; +34 964.216.172; +34.964.212.446, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 677 842 467.
Bilanţul victimelor după inundaţiile din Spania s-a modificat dramatic în numai câteva ore. Astfel, autorităţile au anunţat că 62 de oameni au murit, în cursul dimineţii fiind anunţate 13 decese. Victimele sunt căutate cu ajutorul dronelor şi autorităţile au în desfăşurare mai multe operaţiuni de salvare. De asemenea, traficul feroviar şi aerian au fost perturbate grav din caza furtunii extrem de puternice care a lovit ţara.