La data de 31 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Acțiunea a avut loc în Portul Constanța.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 73 de persoane și au fost verificate tot atâtea vehicule.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, patru dintre acestea fiind aplicate în baza O.G. 37/2007, pentru intervenție ilegală asupra aparatului de înregistrare de tip tahograf, prin montarea unui dispozitiv magnetic cu scopul de a altera datele înregistrate de aparat, nerespectarea timpilor de conducere și nedescărcarea datelor tahograf în termenul legal.
Totodată, au fost aplicate 10 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.
De asemenea, doi conducători auto au fost sancționați contravențional în baza Legii 132/2017, pentru lipsa asigurării obligatorii de răspundere civilă.
Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 32.000 de lei.
A fost reținut în vederea suspendării un permis de conducere, au fost retrase două certificate de înmatriculare și două seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare, fiind indisponibilizate două vehicule.
Astfel, la data de 31 octombrie a.c. în jurul orei 09.10, polițiștii au identificat un bărbat care ar fi condus un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară și semiremorcă.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că șoferul ar fi intervenit asupra aparatului de înregistrare de tip tahograf prin montarea unui dispozitiv magnetic, cu scopul de a altera datele înregistrate de aparat.
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu suma de 12.000 de lei, iar ansamblul rutier a fost indisponibilizat.