Un eveniment tragic a avut loc în satul Arsa, din comuna Albești, județul Constanța, pe 1 aprilie 2024. În acea zi de luni, Ștefan N. s-a urcat băut la volan pentru a merge la o cunoștință pentru a-și mai cumpăra țuică, iar când s-a întors de la respectiva cunoștință a pierdut controlul mașinii pe care o conducea, intrând într-un cap de pod și lovind 2 minori, unul de 9 ani, care a murit în urma accidentului, și unul de 3 ani, care a fost grav rănit.
Totul s-a întâmplat pe 1 aprilie 2024, atunci când în jurul orei 14:35, Ștefan N. a condus autoturismul marca Volkswagen pe strada Mihai Eminescu din satul Arsa, comuna Albești, județul Constanța, având o îmbibaţie alcoolică de 2,31 g/l alcool pur în sânge, în apropiere intersecției, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul direcției şi i-a acroșat doi minori, în vârstă de 3 ani și 9 ani, iar ca urmare a accidentului rutier, unul dintre minori a decedat, celălalt fiind grav rănit.
Șoferul nu-și mai aduce aminte momentul impactului
În fața anchetatorilor, Ștefan N. a transmis faptul că nu-și mai aduce aminte ce s-a întâmplat, regretând că s-a urcat băut la volan:
Pe 1 aprilie 2024, în jurul orelor 12:00, în timp ce mă aflam la reședința mea, am început să consum băuturi alcoolice, respectiv țuică, aproximativ 300 ml, în decurs a 30 de minute, timp în care am consumat și alimente. După ce am terminat cantitatea de țuică, am hotărât să merg la o cunoștință din sat, pentru a mai cumpăra o sticlă cu țuică, dar din cauza faptului că distanța era relativ mare, am hotărât să urc la volanul autoturismului meu. Pentru că nu era nimeni acasă la acea locuință pentru a cumpăra țuică, am decis să mă întorc la reședință, dar pe drum, din cauza consumului de alcool am pierdut controlul direcției de deplasare, iar la un moment dat, am observat un grup de copii care se aflau pe iarbă, în afara părții carosabile, lângă gardul unul imobil. După aceea, nu îmi mai aduc aminte absolut nimic până în momentul în care m-am trezit la Spitalul Municipal Mangalia – secția U.P.U. Sunt conștient că dacă nu m-aș fi urcat la volan și nu aș fi consumat băuturi alcoolice, nu s-ar fi produs evenimentul negativ. Mi-a fost adus la cunoștință faptul că am acroșat 2 copii, după care am intrat în coliziune cu 2 autoturisme parcate și cu gardul unui imobil, dar nu țin minte să se fi întâmplat acest lucru.”
5 ani și 4 luni de închisoare
Magistrații din cadrul Judecătoriei Mangalia au decis să îl condamne pe Ștefan N. la 5 ani și 4 luni de închisoare, cu executare, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Sentința nu este definitivă.
VIDEO: