În perioada 14 – 27 octombrie 2024, polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul de Poliție „Delta Dunării” – au derulat două planuri de acțiune, unul dintre acestea, în colaborare cu inspectori piscicoli din cadrul Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, Serviciul Regional Tulcea, pe linia prevenirii și combaterii pescuitului ilegal.
Astfel, în cadrul activităților au fost ridicate, în vederea confiscării, 114 unelte de pescuit, 271 de kilograme de pește, din diferite specii, 2 ambarcațiuni, 2 motoare de ambarcațiune și alte bunuri.
În perioada de referință, au fost efectuate două acțiuni și 16 controale privind respectarea regimului pescuitului în Delta Dunării, Complexul lagunar Razim-Sinoe, precum și în județele Tulcea și Constanța.
De asemenea, au fost constatate două infracțiuni, prevăzute și pedepsite de Legea nr. 176/2024 privind pescuitul și protecția resursei acvatice vii.
Valoarea bunurilor confiscate este estimată la 48.100 de lei.
La data de 26 octombrie a.c., pe lacul Sinoe, polițiștii din cadrul Serviciului de Poliție ,,Delta Dunării” au depistat, în zona Canton Edighiol – Periboina, din județul Constanța, un bărbat care ar fi desfășurat activități de braconaj piscicol, cu 25 de plase tip setcă monofilament. Cantitatea capturată a fost de 111 kilograme de pește din diferite specii.
În urma verificărilor a reieșit faptul că persoana în cauză ar fi folosit în activitatea de braconaj o ambarcațiune tip lotcă din fibră de sticlă echipată cu motor.
Ambarcațiunea, motorul și uneltele de pescuit folosite la săvârșirea infracțiunii au fost ridicate în vedere confiscării.
Cantitatea de pește a fost confiscată și predată unei societăți de profil spre valorificare. În cauză a fost întocmit dosar penal.
La data de 19 octombrie a.c., fiind în continuarea cercetărilor într-un dosar penal, polițiștii Serviciului de Poliție ,,Delta Dunării” au identificat pe lacul Zmeica, în zona „Piatra Cenușie”, o ambarcațiune ascunsă în stuf.
Existând suspiciunea că ambarcațiunea ar fi fost folosită la activități de braconaj piscicol, polițiștii au procedat la indisponibilizarea acesteia, în vederea continuării cercetărilor.