Dan Diaconescu a ajuns la Judecătoria Constanța marți, 5 noiembrie a.c., pentru un nou termen în dosarul în care fostul patron OTV a fost trimis în judecată sub acuzația de act sexual cu un minor.
La termenul de marți, 4 noiembrie, magistrații din cadrul Judecătoriei Constanța au decis să admită cererea de probe formulată de avocatul lui Dan Diaconescu, dispunând audierea unui expert criminalistic și, de asemenea, reaudierea martorei Borcan A.A.
Înainte de a intra în sala de judecată, Dan Diaconescu a transmis faptul că nu se știe ce se va întâmpla:
Vin cu gândul unui îngrozitor abuz. Ne-au fost respinse toate cererile și ne-a fost acceptată o cerere pe care nu am făcut-o. Noaptea minții! Numai la Constanța se poate întâmpla așa ceva. Circul continuă din păcate. Vom vedea ce se va întâmpla. Nu știm ce se va întâmpla.”, a transmis Dan Diaconescu.
VIDEO:
Diaconescu: Parchetul și-a retras acuzațiile
La ieșirea din sala de judecată, Dan Diaconescu a transmis faptul că azi a avut loc o victorie pentru el, Parchetul retrăgându-și acuzațiile bazate pe „celebra înregistrare”:
S-a întâmplat o mare surpriză la ședința de azi fiindcă procurorul a spus cu gura domniei sale și s-a înregistrat în sală audio și video că atâta timp cât nu există suportul original al celebrei înregistrări, care oricum era fake, în baza căreia s-a întocmit acest dosar. Procurorul de ședință al Parchetului Judecătoriei Constanța a spus că în lipsa suportului original, această înregistrare, așa cum este ea falsă, nu poate fi luată în calcul. Prin urmare, înțeleg că dosarul s-a închis din punct de vedere al Parchetului, cu alte cuvinte Parchetul și-a retras acuzațiile. Parchetul și-a bazat acuzațiile împotriva mea pe baza declarațiilor a 5 martori, care au revenit asupra declarațiilor și au spus că au fost puși să mintă. Au dispărut martorii din dosar și mai aveau o înregistrare care nu demonstra absolut nimic, iar azi înregistrarea a fost retrasă de către Parchet. Nu știu dacă se vor mai face acele audieri dispuse ieri. Noi așteptăm ca dosarul să se închidă de urgență. În orice caz, vreau să lămuresc un aspect. Ieri s-a spus că ni s-a aprobat o cerere pentru audierea unui expert criminalist. Noi nu am făcut niciodată această cerere, Parchetul a spus că nu a făcut această cerere. Este noaptea minții! Cei de aici par puțin depășiți de acest dosar. Ori nu îl cunosc, ori nu se pricep să facă cele ce trebuie într-un asemenea dosar. Începe să semene cu cel de la Mangalia, care au fost schimbați pe parcursul procedurii judecătorești. Noi, chiar și așa, credem că azi s-a rostit adevărul, Parchetul Constanța spune că celebra înregistrare, care s-a tot rostogolit de 2 ani încoace, este falsă, nu are suportul original și nici măcar nu mai trebuie expertizată că nu mai au de ce. Nu există nici stenograme. Tot ce s-a spus în ultimii 2 ani nu există. Persoanele vătămate spun că nu au avut niciun fel de întâlnire cu mine, ceilalți martori spun că au fost puși să mintă. Prin urmare, cazul este închis. Miza acestui dosar presupun că a fost ca eu să nu mă pot întoarce în politică. Și-au atins scopul. Cealaltă miză a fost să nu mă pot întoarce în televiziune în februarie 2024, și-au atins scopul.”, a transmis Dan Diaconescu.
VIDEO:
UPDATE: Un nou termen pe 21 noiembrie
Magistrații au decis să amâne cauza până la 21 noiembrie 2024.
Natalia Păun și Victor Rotaru