La data de 5 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice și prevenirea traficului și consumului de droguri în zonele aflate în proximitatea unităților de învățământ.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 1.000 de lei.
La data de 5 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 47 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 15.000 de lei, 31 dintre acestea fiind aplicate în cazul pietonilor care nu au respectat regulile de circulație.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării opt permise de conducere pentru nerespectarea limitei legale de viteză, conducere agresivă și nerespectarea culorii semaforului.
Totodată, a fost constatată o infracțiune.
Activități preventive
La data de 5 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari au desfășurat o acțiune de prevenire a violenței, dar și de cunoaștere a legislației rutiere, în școlile aflate în raza de competență.
La data de 5 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității au acționat pentru prevenirea delincvenței juvenile, a violenței și a consumului de substanțe interzise, în rândul elevilor de la Școala Colibri, Liceul Teoretic I.N. Roman și Școala Gimnazială nr. 29 Mihai Viteazu din municipiul Constanța.
La data de 5 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și a traficului și consumului de droguri, în școlile aflate în raza de competență.