O navă din Tanzania, FORESTER, a fost reținută în Portul Constanța, după ce armatorul navei, Halil Shipping CO LTD, a refuzat să achite suma de aproximativ 50 de mii de dolari către Enegex Shipping, firma care a vândut 50,670 MT de combustibil. Nava se află acum reținută în Portul Constanța Sud (Agigea), la dana nr.119.
Enegex Shipping a arătat că la solicitarea armatorului Halil Shipping CO LTD, proprietar al navei FORESTER, prin societatea care asigura managementului acestuia ITA Shipping & Trading S.R.L, a livrat la data de 9 septembrie 2024, combustibil către nava operata de acesta, respectiv către nava FORESTER. Astfel, în urma comenzii primite la data de 9 septembrie 2024, a fost emisa confirmarea de buncherare pentru o cantitate de 50,670 MT, combustibil livrat către nava FORESTER la data de 9 septembrie 2024, pentru care a fost emisă o factură, în suma de 48.896,30 dolari, urmând ca plata acesteia să fie efectuată în termen de 15 zile, mai precis data de 23 septembrie 2024, conform specificațiilor de pe aceasta.
Societatea ITA Shipping & Trading S.R.L, asigură managementul navei FORESTER, în numele armatorului Halil Shipping CO LTD. Având în vedere faptul că, până la această dată, debitorul refuză plata în mod nejustificat și există pericolul producerii unei pagube iminente prin imposibilitatea recuperării creanței, datorită plecării navei aflate în prezent în Portul Constanta Sud, dana nr. 119, prin cererea înregistrată sub nr. 100309/31.10.2024, a solicitat Autorității Navale Române-Căpitănia Zonală Constanța, Căpitănia Portului Constanța-Sud, interzicerea plecării din Portul Agigea, dana nr. 119, a navei FORESTER, IMO-9003524, care navighează în numele armatorului Halil Shipping CO LTD și ITA Shipping & Trading S.R.L.
Magistrații din cadrul Tribunalului Constanța au dispus reținerea în Portul Constanța Sud a navei FORESTER, pavilion Tanzania, până la soluționarea definitivă a dosarului înregistrat, potrivit rejust.ro