Parlamentul European a organizat în această săptămână audierile unui număr de 20 comisari europeni desemnaţi, ocazie cu care eurodeputaţii au văzut în ce măsură viitorii membri ai Colegiului comisarilor posedă competenţele necesare asigurării portofoliilor încredinţate de preşedinta viitoarei Comisii Europene, Ursula von der Leyen.
Majoritatea comisarilor audiaţi începând de luni nu au întâmpinat dificultăţi notabile în timpul audierilor de confirmare.
După cum era de aşteptat, comisarul european desemnat de Ungaria, Oliver Varhelyi, căruia i-a fost încredinţat portofoliul sănătăţii (publice) şi bunăstării animalelor, nu a obţinut deocamdată aprobarea eurodeputaţilor la finalul audierii desfăşurate miercuri seară, el urmând să răspundă unor întrebări suplimentare în scris.
În audierea de confirmare, Oliver Varhelyi a răspuns întrebărilor adresate de membrii comisiilor de mediu (ENVI) şi agricultură şi dezvoltare rurală (AGRI) ale Parlamentului European. La audierea de confirmare au fost invitaţi şi reprezentanţi ai subcomisiei de sănătate publică (SANT) şi ai comisiei de industrie, cercetare şi energie (ITRE).
Timp de peste trei ore, audierea lui Varhelyi, un apropiat al premierului ungar Viktor Orban, a fost marcată în principal de interpelări din partea eurodeputaţilor de centru şi de stânga în legătură cu dreptul la avort şi cu sănătatea reproductivă.
Oliver Varhelyi a dat asigurări că apără drepturile femeilor, subliniind însă de mai multe ori că avortul nu este o ”competenţă a Uniunii Europene”, ci este la latitudinea statelor membre.
Este vorba mai mult de o chestiune constituţională şi de drepturile omului decât de o chestiune medicală”, a spus comisarul ungar. ”Avem soluţii diferite, de la stat la stat. Şi acestea sunt alegerile societăţii”, a declarat el. ”De ce credeţi că nu sunt un aliat al femeilor? Îmi petrec viaţa cu patru femei”, a adăugat Oliver Varhelyi în faţa eurodeputaţilor.
În Ungaria, întreruperea voluntară a sarcinii este legală din anii 1950 până în a 20-a săptămână de sarcină în majoritatea cazurilor. Însă premierul ultraconservator Viktor Orban, aflat la putere din 2010, a multiplicat măsurile de limitare a avortului.
De la intrarea în vigoare a unei noi Constituţii, la începutul lui 2012, Ungaria apără astfel ‘‘viaţa fătului de la conceperea lui”. O nouă etapă s-a înregistrat în septembrie 2022 cu un decret ce obligă femeile însărcinate să asculte ritmul cardiac al fătului înainte de a face avort.
Potrivit unui anunţ făcut joi dimineaţă de purtătoarea de cuvânt a PE, Delphine Colard, coordonatorii grupurilor din comisiile de mediu şi de agricultură din Parlamentul European au decis să-i adreseze lui Oliver Varhelyi întrebări suplimentare, ceea ce face parte din procedura de audiere a comisarilor europeni desemnaţi.
În situaţia în care atunci când se reunesc după audieri coordonatorii de grupuri din comisiile competente nu întrunesc o majoritate de două treimi din membrii comisiilor pentru validarea sau respingerea candidatului, ei pot cere informaţii suplimentare prin intermediul unor întrebări scrise. Ei pot de asemenea să reia audierea, caz în care este necesar acordul prealabil al Conferinţei preşedinţilor. Noua audiere poate dura maximum o oră şi jumătate, în caz că va fi solicitată.
După ce va primi întrebările, comisarul european desemnat pentru sănătate şi bunăstarea animalelor are la dispoziţie 24 de ore pentru a răspunde. Luni, 11 noiembrie, comisiile ENVI şi AGRI se vor reuni din nou pentru evaluarea răspunsurilor.
Potrivit calendarului anunţat de PE, audierile comisarilor desemnaţi se vor încheia la 12 noiembrie, zi în care vor trebui să răspundă întrebărilor cei şase vicepreşedinţi executivi ai viitoarei Comisii, printre care şi românca Roxana Mînzatu, care se va ocupa de portofoliul ‘Oameni, competenţe şi pregătire’.
După finalizarea tuturor audierilor, Conferinţa preşedinţilor de comisii va evalua rezultatul acestora şi va transmite concluziile Conferinţei preşedinţilor (formată din preşedinta PE, Roberta Metsola, şi liderii grupurilor politice). Conferinţa preşedinţilor va analiza scrisorile de evaluare primite de la comisiile competente şi recomandările Conferinţei preşedinţilor de comisii. Ea va face apoi o evaluare finală şi, la 21 noiembrie, va declara audierile închise. Scrisorile de evaluare vor fi publicate după ce Conferinţa preşedinţilor declară toate audierile închise, scrie agerpres.ro.