Procurorii au cerut vineri instanţei pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru Mario Iorgulescu în dosarul în care fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal este judecat pentru ucidere din culpă şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor, în legătură cu accidentul provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat.
Procurorul de şedinţă le-a cerut judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti condamnarea lui Mario Iorgulescu la pedeapsa maximă pentru infracţiunea de ucidere din culpă, care, potrivit Codului penal, este de 7 ani.
El a mai solicitat şi condamnarea fiului preşedintelui LPF la 2 ani pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi contopirea cu pedeapsa definitivă primită de Iorgulescu junior pentru complicitate la lipsirea de libertate.
Avocaţii lui Mario Iorgulescu le-au cerut judecătorilor să constate că există o culpă comună, pentru că bărbatul omorât în accident nu purta centură de siguranţă, se afla sub influenţa drogurilor, iar scuarul în care a ricoşat maşina lui Iorgulescu nu era semnalizat corespunzător.
Apărătorii au mai susţinut că, în cazul infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului, ar fi intervenit prescrierea, fapt contrazis de procurorul de şedinţă.
Avocatul familiei bărbatului omorât în accident le-a cerut magistraţilor o pedeapsă orientată spre maxim, precizând că nu poate fi vorba de culpă comună, pentru că Iorgulescu avea o viteză foarte mare, de peste 160 de km/h, în momentul impactului.
Instanţa a amânat pentru data de 4 decembrie pronunţarea unei decizii în acest caz.
Procesul se află în faza de rejudecare. Iniţial, Mario Iorgulescu a primit la instanţa de fond – Tribunalul Bucureşti, în luna februarie 2023, o condamnare de 15 ani şi 8 luni, pedeapsă scăzută, în octombrie 2023, de Curtea de Apel Bucureşti, la 13 ani şi 8 luni de închisoare.
În iunie 2024, un complet de la Instanţa supremă a anulat condamnarea, în urma admiterii unui recurs în casaţie (o cale extraordinară de atac), iar dosarul a fost trimis spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
În esenţă, Instanţa supremă susţinea că Mario Iorgulescu nu trebuia judecat pentru omor, ci pentru ucidere din culpă, infracţiune care are limite de pedeapsă mai mici.
În seara zilei de 8 septembrie 2019, Mario Iorgulescu participa la o petrecere dată de familia unei prietene în satul Gulia, comuna Tărtăşeşti, unde a consumat alcool. La un moment dat, află că fosta sa iubită, de care tocmai se despărţise, se afla într-un club din Parcul Herăstrău. Martorii povestesc că el s-a certat continuu la telefon cu fosta iubită, era nervos şi ţipa, însă i-a promis gazdei că nu se va urca la volan în starea în care se afla.
La terminarea petrecerii, în jurul orei 02,50, pe fondul unei crize de gelozie şi într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, el s-a urcat în maşina sa, un Aston Martin model DBS, şi a plecat spre Capitală.
A intrat în Bucureşti prin Chitila, circulând cu viteze cuprinse între 140 km/h şi 164 km/h (momente surprinse de camerele video de pe traseu), în intersecţia dintre Şoseaua Chitilei şi Strada Teodor Neagoe a pătruns pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h, după care a accelerat până la 162 km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I. Ulterior, a urcat cu maşina pe un scuar, apăsând la maximum pedala de acceleraţie, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală, la viteza de 143 km/h, cu un autoturism condus de un bărbat, care a decedat pe loc.
La câteva zile după accident, Mario Iorgulescu a fost transferat de către familie în Italia, cu un avion privat, şi internat într-o clinică. El nu a fost audiat de către procurori sau magistraţi în timpul urmăririi penale sau desfăşurării procesului în instanţă, scrie digi24.ro.