Mlitarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină duminică, 10 noiembrie a.c., pe Autostrada A2, la km 163, între Medgidia și Cernavodă, sens spre Bucuresti, acolo unde a avut loc un accident rutier.
Conform primelor informații, în urma incidentului, două persoane au fost rănite, iar vehiculul a suferit scurgeri de combustibil.
La fața locului au intervenit 1 echipaj ASAS din cadrul Detașamentului Medgidia și două echipaje SAJ.
UPDATE 1
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că un autoturism a rămas imobilizat pe carosabil după ce a lovit glisiera mediană, pe Autostrada A2 sensul Constanța – București, la kilometrul 163, în zona localității Cernavodă, județul Constanța. incidentul nu s-a soldat cu victime. Se circulă dirijat pe banda de urgență și parțial pe prima bandă, pe un carosabil umed, cu precipitații sub formă de ploaie.
Se estimează reluarea traficului în condiții normale după ora 16.00.
UPDATE 2
La fața locului au fost asistați o femeie în vârstă de 32 de ani și un copil de trei ani care au refuzat transportul la spital.