Polițiștii din Capitală investighează un incident în care două pisici, care ar fi ingerat substanțe interzise, au ajuns la spital. Potrivit primelor informații, proprietarul animalelor ar fi găsit un plic cu substanță albă într-un club, pe care l-ar fi adus acasă și l-ar fi lăsat nesupravegheat, informează Mediafax.
Conform Poliției Capitalei, duminică, polițiști de la Secția 17 au fost sesizați de reprezentantul unei universități din Capitală cu privire la faptul că, la spitalul din cadrul instituției, două persoane au adus pentru consult două pisici care prezentau simptome specifice consumului de substanțe interzise.
La fața locului, polițiștii au vorbit cu medicul de gardă, care a spus că ambelor animale le-au fost acordate îngrijiri medicale.
Din verificările făcute s-a stabilit faptul că pisicile aparțin uneia dintre cele două persoane și este posibil ca acestea să fi ingerat o substanță albă, dintr-un pliculeț pe care persoanele l-ar fi găsit într-un club și l-ar fi lăsat în locuință, nesupravegheat.
Cazul va fi preluat de polițiștii din cadrul Serviciului pentru Protecția Animalelor, în vederea continuării cercetărilor și stabilirii situației de fapt, potrivit știripesurse.ro.