Un elan a intrat în garajul BMW Schmiedmann din Göteborg și a distrus trei automobile, inclusiv un model 850i recent restaurat, relatează agenția UPI, citată de Libertatea.
Viktor Ortegren, directorul garajului de la marginea orașului Göteborg, sud-vestul țării, a auzit un zgomot puternic. Câteva secunde mai târziu, el a descoperit că un elan intrase în garaj.
Mamiferul a călcat în picioare trei automobile, printre care un BMW 850i restaurat, înainte de a pleca de bunăvoie.
Compania a postat un videoclip cu incidentul pe YouTube.
Nimeni nu a fost rănit în timpul „vizitei” elanului, dar animalul masiv a provocat daune estimate de aproximativ 20.000 de euro.
În medie, un elan adult are între 1,8 și 2 metri înălțime. Masculii cântăresc între 380 și 535 kg, iar femelele, între 270 și 360 kg.