Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie, Bolojan, nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie drept posibil prim ministru, face un apel către Nicolae Ciucă, Mircea Geoană şi Elena Lasconi să găsească o soluţie pentru a „nu fragmenta voturile pentru modernizarea României”.
„Ca român, fac un apel public către trei candidaţi importanţi – domnul, preşedinte Nicolae Ciucă, domnul Mircea Geoană şi doamna Elena Lasconi – să găsească o soluţie în al 11-lea ceas, în aceste zile să nu fragmentăm voturile pentru modernizarea României. Vă rog să vă gândiţi că cei care nu se gândesc la istorie riscă nişte greşeli şi 2000 este destul de aproape şi nu va mai conta cine va fi pe locul trei, patru sa cinci, România merită acest lucru”; a afirmat Ilie Bolojan duminică, la reuniunea regională a PNL care are loc la Cluj.
El a arătat că pentru ca România să se dezvolte e nevoie de descentralizare şi de regionalizare.
„Dacă vrem să avem un stat eficient, care nu-şi risipeşte resursele, dacă dorim să avem o ţară de încredere cu reguli bune, dacă dorim ca dezvoltarea să însemne şi creştere economică pentru cât mai mulţi români, prin muncă şi prin antreprenoriat, PNL, cu toate slăbiciunile lui, poate să facă aceste lucruri. Şi atunci, toţi cei care aveţi încredere în mine, cei care ştiţi că sunt nişte zile importate în perioada următoare, vă rog să faceţi ceea ce trebuie pentru că în fiecare comunitate românii trebuie să înţeleagă că votul util, votul pentru România este un vot pentru PNL şi pentru valorile liberale. De asemenea, dacă se va face o înţelegere – şi eu sper să se întâmple treaba asta – eu, şi vă rog şi pe dumneavoastră, să o respectăm! Dar dacă nu se va face, aşa cum am spus şi la întâlnirea precedentă, vă rog să votaţi pentru responsabilitate, pentru experienţă, pentru bun simţ, vă rog să votaţi raţional şi util, Nicolae Ciucă preşedinte!”, a adăugat Bolojan, citat de News.ro.