Antonia Pitu, studentă în anul II la Facultatea de Litere a Universității Ovidius, a făcut sâmbătă, 16 noiembrie, pasul spre lumea literară, lansând primul său volum de poezii, intitulat „Lacrimă de câmp”. Evenimentul a avut loc în cadrul unei ceremonii emoționante, în sala Umberto Eco a Campusului Universitar din Constanța.
Trăiri, emoții, vise, pasiuni sau gânduri, toate acestea se regăsesc în volumul “Lacrimă de câmp” semnat de Antonia Pitu. Volumul de poezii a fost lansat în sala Umberto Eco a Campusului Universitar din Constanța
Evenimentul a debutat în prezența familiei, cadrelor didactice, colegilor, a prietenilor și a celor care au dorit să asculte versurile scrise de Antonia, un poet debutant.
Lansarea volumului meu de versuri, „Lacrimă de câmp”, a fost o zi magică, încărcată de emoții, momente frumoase și surprize care mi-au atins sufletul. În sala Umberto Eco, alături de oameni dragi și invitați speciali, am simțit cum creația mea prinde viață în ochii și inimile celor prezenți. Fiecare poezie, fiecare gând scris poartă o parte din mine.” a precizat Antonia Pitu.
Volumul de versuri “Lacrimă de câmp” este împărțit în trei capitole și fiecare reprezintă o etapă importantă din drumul autoarei.
“Primul capitol este „Drumul spre lumină”, acel drum al sufletului care ne conduce către pace și împlinire, în momentele în care ne confruntăm cu întunericul din interiorul nostru. În al doilea am povestit despre „Răscruci temporale”, acele momente în care timpul pare să ne oprească, să ne provoace să alegem, să ne regăsim sau să ne reinventăm. În final, prin scurtele aforisme, am vrut să surprind esența lucrurilor, să las în urmă gânduri și adevăruri care să atingă sufletul cititorului. Cartea este o călătorie personală, dar care sper să fie și o punte către sufletele voastre, ale cititorilor, a mai adăugat Antonia Pitu.
Ziua lansării volumului nu a fost aleasă întâmplător, deoarece, sâmbătă, autoarea volumului a împlinit și vârsta de 20 de ani. Astfel, începând din data de 16 noiembrie, această zi va avea dublă semnificație pentru ea, atât celebrarea zilei de naștere, cât și poarta de lansare în lumea literară.
Felicitări Antonia! La tot m ai multe cărții!🙏🙏🙏
Felicitări!
Felicitări , poeta mea!