La data de 17 noiembrie a.c., în jurul orei 21.55, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că un minor, de 15 ani, ar fi fost deposedat de o pereche de căști de către o persoană necunoscută, fiind amenințat cu un obiect tăietor-înțepător și lovit în zona feței.
Fapta ar fi avut loc pe strada Albatrosului, ulterior persoana bănuită de comiterea acesteia părăsind zona.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, la fața locului fiind dirijate mai multe patrule.
După aproximativ 20 de minute, persoana bănuită de comiterea faptei a fost depistată de polițiști, fiind vorba de un minor, de 17 ani.
La data de 18 noiembrie a.c., acesta a fost reținut, pentru 24 de ore, de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Astăzi, 18 noiembrie, minorul va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.