Preşedintele AEP, Toni Greblă, a anunţat, marţi, că, în premieră, în colaborare cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi cu Institutul Naţional de Statistică, a fost realizat un program prin care va exista posibilitatea ca rezultatele la alegerile prezidenţiale să fie urmărite în timp real.
Dacă vorbim de rezultatul alegerilor, aş vrea să spun că, împreună cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, cu sprijinul Institutului Naţional de Statistică, sunt realizate două softuri, două programe prin care, pe de o parte, în timp real va fi cunoscută prezenţa la vot per total pe ţară, pe judeţe, pe localităţi, pe secţii de votare, astfel încât fiecare cetăţean al României poate să ştie la orice moment câţi au votat în toate secţiile de votare, câţi au votat pe ţară, câţi au votat în oraşul lor, în localitatea lor în judeţul lor„, a afirmat Toni Greblă, la o conferinţă de presă organizată împreună cu directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Ionel Bălan, şi preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Tudorel Andrei.
El a adăugat că, în premieră, anul acesta va exista posibilitatea de a vedea în timp real şi rezultatul alegerilor, în două etape.
În premieră, printr-o colaborare foarte bună cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi cu Institutul Naţional de Statistică, vom avea posibilitatea anul acesta ca în timp real să vedem rezultatul alegerilor în două etape: rezultate provizorii parţiale în momentul în care rezultatele de la o secţie de votare, după numărarea voturilor, întocmirea proceselor verbale şi urcarea acestora pe site-ul AEP, vom putea vedea în timp real care a fost rezultatul votului la secţia respectivă, la secţiile care până la un moment dat sunt urcate în sistem, astfel încât în timp real până la ora 21,00 vom avea rezultate parţiale provizorii”, a explicat Toni Greblă.
El a adăugat că după ora 21,00, pe măsură ce procesele verbale şi materialele necesare votării sunt trimise Birourilor electorale judeţene, verificate şi urcate în sistem, „în mod instantaneu” rezultatul va fi afişat pe site-ul Biroului Electoral Central şi al Autorităţii Electorale Permanente şi „va putea fi văzut în timp real care este rezultatul votării pentru fiecare din cei 14 competitori înscrişi în cursa pentru desemnarea preşedintelui României”.
De asemenea, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a transmis că a dezvoltat o nouă funcţionalitate pentru site-ul prezenta.roaep.ro, odată cu alegerile prezidenţiale din 24 noiembrie 2024, „în conformitate cu cerinţele operaţionale ale Autorităţii Electorale Permanente şi prevăzute în Decizia BEC nr. 151D din 14.11.2024”.
Astfel, toţi cei interesaţi vor putea urmări centralizarea voturilor şi o serie de reprezentări grafice ale rezultatelor provizorii, parţiale şi finale, după închiderea secţiilor de votare. Pe site-ul prezenta.roaep.ro, pentru prima dată vor fi prezentate grafic, în mod continuu, rezultatele voturilor obţinute de către candidaţi, pe măsură ce preşedintele şi membrii secţiilor de votare transmit digital procesele-verbale cu voturile exprimate. Cei care vor accesa site-ul vor putea selecta diverse criterii pentru afişarea rezultatelor: în funcţie de candidat, judeţ sau localitate, pe ţară sau în străinătate. Este o hartă interactivă ce permite diferite filtre. De asemenea, la fel ca la procesele electorale anterioare, vor fi publicate în timp real datele statistice cu privire la prezenţa alegătorilor în secţiile de votare, fotografiile proceselor-verbale şi alte date de transparenţă„, a explicat STS.
Totodată, atât site-ul prezenta.roaep.ro, cât şi site-ul voting.roaep.ro vor fi disponibile începând cu deschiderea oficială a votării.
STS asigură suportul IT&C pentru buna desfăşurare a proceselor electorale şi a instruit personalul desemnat de către AEP să utilizeze aplicaţiile şi sistemele informatice. De asemenea, echipele de specialişti ai STS sunt pregătite să intervină pentru remedierea unor situaţii de natură tehnică şi să răspundă adecvat la evenimente de securitate cibernetică, precum şi pentru a acorda asistenţă personalului din secţiile de votare, premergător şi pe timpul alegerilor„, a mai transmis STS.
Pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare, STS a instruit peste 46.000 de persoane care vor face parte din secţiile de votare, iar din punct de vedere tehnic a configurat, instalat şi pus la dispoziţie sisteme informatice, echipamente de reţea şi de telecomunicaţii, tablete şi telefoane, a mai arătat sursa citată, scrie agerpres.ro.