Au învățat să fie pietoni responsabili în trafic, dar și să-i ajute pe colegii lor să traverseze strada corect și în siguranță. Vorbim despre elevii Școlii Gimnaziale nr. 24 Ion Jalea din municipiul Constanța care, astăzi, sub îndrumarea polițiștilor rutieri, au acționat în cadrul patrulelor școlare.
VIDEO:
Siguranța elevilor în trafic constituie o prioritate pentru Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, care sprijină unitățile de învățământ prin constituirea patrulelor școlare.
Acestea vor desfășura activități preventive și de fluidizare a traficului în zonele adiacente școlilor.
VIDEO:
Proiectul, dezvoltat în colaborare cu unitățile școlare, autoritățile locale și comunitățile de părinți, are scopul de a proteja elevii pe drumurile publice, la intrarea și ieșirea din unitățile de învățământ, precum și de a-i învăța regulile de circulație.
Astfel, în cadrul acestui proiect, elevii vor participa la cursuri de instruire susținute de polițiști rutieri, în care vor învăța cum să fie pietoni responsabili.
VIDEO:
Nu în ultimul rând, proiectul are scopul de a conștientiza conducătorii auto cu privire la prezența celor mici în proximitatea instituțiilor de învățământ.