În Constanța, mai multe nereguli au fost sesizare organelor de poliție în contextul Alegerilor Prezidențiale:
La data de 24 noiembrie a.c., în jurul orei 14.10, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, în Secția de votare nr. 28, o persoană ar fi fotografiat buletinul de vot.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.
În cauză a fost aplicată sancțiune contravențională, în baza Legii nr. 370/2004.
La data de 24 noiembrie a.c., în jurul orei 12.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că într-o locație de pe strada Adamclisi, în apropierea unor secții de votare, se comercializeza băuturi alcoolice.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.
În cauză a fost aplicată sancțiune contravențională, în baza Legii nr. 370/2004.
Ca urmare a informațiilor apărute în spațiu public, cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi trimis mesaje telefonice prin care ar fi îndemnat cetățenii să voteze un anumit candidat la funcția de președinte al României, după încheierea campaniei electorale, Centrul de Comunicare Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:
La data de 24 noiembrie a.c., în jurul orei 14.40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați prin 112 cu privire la aspectele precizate anterior.
În cauză polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun.