Au apărut primele rezultate ale exit-poll-ului CURS pentru alegerile parlamentare 2024, cu date culese până la ora 19:00. Potrivit sondajului efectuat la ieșirea de la urne, PSD e pe primul loc, urmat de AUR.
Reacția lui Ciolacu: „Am înţeles răspunderea pe care o avem faţă de România”
ACTUALIZARE 21:05 Marcel Ciolacu, președintele demisionar al Partidului Social-Democrat (PSD), a declarat, după ce au apărut rezultatele exit-poll-urilor de la alegerile parlamentare, că votul românilor „este un semnal important” pentru a dezvolta țara prin investiții cu bani europeni.
Am înţeles răspunderea pe care o avem faţă de România. Consider că trebuie să privim cu toţii rezultatul de astăzi. Este un semnal important pe care românii l-au transmis clasei politice. Practic, să continuăm să dezvoltăm ţara cu banii europeni, dar în acelaşi timp să ne protejăm identitatea, valorile naţionale şi credinţa. Trebuie să ne concentrăm pentru a număra corect fiecare vot din fiecare secţie”, a declarat Ciolacu la sediul central al PSD.
Rezultate exit-poll Curs – Camera Deputaților
PSD – 26,00%
AUR – 19,00%
PNL – 15,50%
USR – 15,50%
S.O.S. – 5,50%
Partidul Oamenilor Tineri (POT) – 5,50%
UDMR – 5%
SENS – 3,30%
REPER – 1,20%
FD – 1,1%
Alte partide – 2,40%
Rezultate exit-poll Curs – Senat
PSD – 26,10%
AUR – 19,20%
PNL – 15,90%
USR – 15,60%
S.O.S. – 5,40%
Partidul Oamenilor Tineri (POT) – 5,40%
UDMR – 5%
SENS – 3,20%
REPER – 1,30%
FD – 1,20%
Alte partide – 1,70%
Ce înseamnă pragul electoral
Alegerile parlamentare din această duminică stabilesc următoarea componență a Parlamentului, format din 332 de deputați și 137 de senatori.
Sistemul electoral este unul proporțional, menit să limiteze fragmentarea politică în Parlamentul României. Astfel, pentru a putea obține mandate, partidele politice trebuie să depășească pragul electoral de 5% din votul național (voturile valabil exprimate) sau cel puțin 20% din voturile din minimum patru circumscripții electorale.
Alianțele electorale trebuie să treacă un prag mai ridicat, respectiv, 8% pentru alianțele cu două partide, 9% pentru cele cu trei partide, și 10% pentru alianțele cu mai multe partide.
Câți deputați și senatori are fiecare județ și diaspora
În România, senatorii și deputații se aleg prin scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporționale.
- Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaților este de un deputat la 73.000 de locuitori.
- Norma de reprezentare pentru alegerea Senatului este de un senator la 168.000 de locuitori.
Numărul de mandate pentru cele două camere ale Parlamentului diferă de la o circumscripție la alta, în funcție de numărul de locuitori și normele de reprezentare.
- Diaspora: 2 senatori și 4 deputați
- Alba: 2 senatori și 5 deputați
- Arad: 3 senatori și 7 deputați
- Argeș: 4 senatori și 9 deputați
- Bacău: 4 senatori și 10 deputați
- Bihor: 4 senatori și 9 deputați
- Bistrița-Năsăud: 2 senatori și 5 deputați
- Botoșani: 3 senatori și 6 deputați
- Brașov: 4 senatori și 9 deputați
- Brăila: 2 senatori și 5 deputați
- Buzău: 3 senatori și 7 deputați
- Caraș-Severin: 2 senatori și 5 deputați
- Călărași: 2 senatori și 4 deputați
- Cluj: 4 senatori și 10 deputați
- Constanța: 5 senatori și 11 deputați
- Covasna: 2 senatori și 4 deputați
- Dâmbovița: 3 senatori și 7 deputați
- Dolj: 4 senatori și 10 deputați
- Galați: 4 senatori și 9 deputați
- Giurgiu: 2 senatori și 4 deputați
- Gorj: 2 senatori și 5 deputați
- Harghita: 2 senatori și 5 deputați
- Hunedoara: 3 senatori și 6 deputați
- Ialomița: 2 senatori și 4 deputați
- Iași: 5 senatori și 12 deputați
- Ilfov: 2 senatori și 5 deputați
- Maramureș: 3 senatori și 7 deputați
- Mehedinți: 2 senatori și 4 deputați
- Mureș: 4 senatori și 8 deputați
- Neamț: 3 senatori și 8 deputați
- Prahova: 5 senatori și 11 deputați
- Satu Mare: 2 senatori și 5 deputați
- Sălaj: 2 senatori și 4 deputați
- Sibiu: 3 senatori și 6 deputați
- Suceava: 4 senatori și 10 deputați
- Teleorman: 2 senatori și 5 deputați
- Timiș: 4 senatori și 10 deputați
- Tulcea: 2 senatori și 4 deputați
- Vaslui: 3 senatori și 7 deputați
- Vâlcea: 2 senatori și 6 deputați
- Vrancea: 2 senatori și 5 deputați
- Municipiul București: 13 senatori și 29 de deputați