Traficul rutier din municipiul Constanța este monitorizat în permanență, iar pe măsură ce se constată că în anumite zone se formează blocaje, se intervine prompt pentru implementarea unor măsuri de fluidizare a circulației.
În acest sens, începând cu data de 04 decembrie, circulația rutieră va fi reorganizată pe aleea Garofiței și strada Productelor. Pe aleea Garofiței, circulația autovehiculelor va fi posibilă dinspre blocul L79 spre strada Productelor, iar pe strada Productelor se va circula dinspre blocul L81 către blocul L75 A.
Aceste măsuri au fost luate de către Primăria Municipiului Constanța în urma consultărilor cu cetățenii din zonă, fiind avizate favorabil de Comisia de Circulație și Inspectoratul de Poliție Județean Constanța- Serviciul Rutier. Proiectul de resistematizare are ca scop fluidizarea traficului rutier în zonă, eliberarea trotuarelor de mașinile parcate neregulamentar, asigurarea de condiții optime pentru traficul pietonal, precum și crearea de noi locuri de parcare.
Rugăm conducătorii auto să înţeleagă necesitatea adoptării acestor măsuri şi să respecte noile indicatoare rutiere.