Printre susținătorii lui Călin Georgescu din partidul POT, este și Valentina Aldea, care doar ce pășește pragul în Camera Senatului, în urma rezultatelor alegerilor Parlamentare de pe 1 decembrie a.c. Deși Valentina face parte dintr-un partid care se recomandă prin susținerea valorilor creștine, se pare că noua sentoare a României și-ar fi câștigat, până în prezent, banii din VlDEOCHAT, potrivit ObservatorNews.
Astfel, Valentina Aldea, în vârstă de 36 de ani, a avut poziția 11 pe buletinul de vot. Ea se recomandă ca antreprenoare.
Suntem oameni tineri ca și voi care ne-am hotărât să ne implicăm, pentru România
se recomandă Valentina Aldea pentru Alegerile Parlamentare
Valentina Aldea ar fi practicat, până în prezent, munca pe site-urile pentru adulți. Numele de scenă folosit pentru această meserie ar fi Justinne Jade. Așadar, cu ce alt job care să producă bani ușor ar fi putut înlocui un astfel de obicei?! Desigur, unul politic.
„Ținem post cu apă trei zile, în semn de recunoștință” a precizat președinta partidului POT după ce au aflat rezultatele alegerilor parlamentare.
Ne întrebăm dacă postul, pentru susținătorii lui Georgescu, înseamnă și abținerea de la munca pe site-urile pentru adulți.
Așadar, oamenii ar trebui să priceapă faptul că Georgescu poartă multe măști. Atât el, cât și susținătorii lui. Nu este problema job-ul în sine, ci fpatul că ceea ce susține partidul POT nu se pupă cu ceea ce ar practica membrii săi.
UPDATE Ce transmite POT
Comunicat de presă
Partidul Oamenilor Tineri condamnă ferm campaniile de denigrare prin imagini false
Partidul Oamenilor Tineri (POT) își exprimă indignarea față de apariția în spațiul public a unor imagini fabricate și denigratoare, menite să compromită integritatea și imaginea unei doamne Valentina Aldea din partea formațiunii noastre. Aceste atacuri josnice, lipsite de orice fundament moral sau factual, sunt o tentativă clară de manipulare a opiniei publice și de deturnare a atenției de la dezbaterea reală, bazată pe soluții și proiecte pentru cetățeni.
Ne confruntăm cu o încercare disperată de a slăbi încrederea cetățenilor în procesul democratic și în oamenii de valoare care candidează pentru a aduce schimbări reale. Respingem categoric aceste practici toxice care nu doar că aduc prejudicii persoanelor vizate, dar afectează în mod grav sănătatea spațiului public și dialogul democratic.
Facem un apel către instituțiile competente să ia măsuri urgente pentru a identifica sursa acestor materiale false și pentru a trage la răspundere pe cei responsabili. Totodată, solicităm platformelor sociale și instituțiilor media să manifeste o responsabilitate sporită, evitând propagarea unor astfel de informații fără o verificare prealabilă.
Candidații noștri se angajează să respecte cele mai înalte standarde etice în această campanie și să se concentreze pe soluțiile concrete pentru problemele reale ale oamenilor. Este regretabil că oponenti politici aleg să recurgă la asemenea tactici, în loc să participe la o competiție onestă bazată pe idei și principii.
POT își reafirmă angajamentul pentru o politică transparentă, integră și orientată către binele comun. Vom continua să luptăm împotriva dezinformării și să protejăm valorile democratice în fața acestor atacuri mizerabile.
Biroul de Presă al Partidului Oamenilor Tineri
3 decembrie 2024
text în curs de actualizare
VIDEO
Precizăm că informațiile obținute de publicația noastră sunt din surse deschise publicului.