Un mesaj postat pe un cont de X atribuit ideologului lui Putin, Alexandr Dughin, afirmă că ”România va fi parte a Rusiei”. Purtătorul de cuvânt al MAE a reacţionat tot pe X.
Unde pot fugi din SUA progresiştii şi elita democraţilor? Canada? Trudeau a fost recent la Mar-o-Lago. Israel? Există un război. Londra, Paris, Dubai? Exact acolo unde au fugit liberalii ruşi. Sau Moldova? Va face parte din România în curând. Dar România va fi parte a Rusiei”, conform unei postării de pe contul de X atribuit lui Dughin.
Această postare este urmată de o alta: ”Poate fi şi Australia şi Noua Zeelandă. Pentru moment, un loc mai sigur. Europa poate cădea sau trece în mâinile populiştilor de dreapta. Sau să fie grav afectată de Oreşnik (n..r. – racheta hipersonică experimentală rusească)”.
Purtătorul de cuvânt al MAE a dat replica tot printr-o postare pe X.
Atât de previzibil! Odată ce românii şi-au sărbătorit cu mândrie Ziua Unirii ieri, ni se reaminteşte că Rusia nu recunoaşte Unirea. A făcut acest lucru doar cu mare reţinere, sub efectul combinat al voinţei suverane româneşti şi al presiunii puterilor occidentale. Acelaşi lucru va face Rusia să eşueze din nou”, se arată în postare, potrivit news.ro.