Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, la nivelul întregii țări, în perioada 14 – 31.10.2024, o serie de acțiuni de control pentru a verifica calitatea şi modul de comercializare a uleiului de măsline, ȋn reţeaua de distribuție, comercializare și la importatori.
Au fost controlaţi 619 operatori economici, la 276 dintre aceştia constatându-se nerespectarea prevederilor legale în vigoare. De asemenea, a fost verificată o cantitate de circa 17.000 litri ulei de măsline, din care peste 5.000 litri prezentau deficiențe.
Cu același prilej, au fost prelevate 5 probe de ulei de măsline, din cantitatea verificată. Ca urmare a analizelor de laborator, a rezultat neîncadrarea a 3 dintre acestea în prevederile legale europene, din punctul de vedere al caracteristicilor organoleptice, aciditate, extincția specifică, conținutul de ceară, compoziția acizilor grași și compoziția de steroli.
În urma neregulilor constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancțiuni:
- 165 de amenzi contravenţionale în valoare de 748.000 lei
- 115 avertismente
- oprirea temporară de la comercializare a circa 4.500 litri ulei de măsline până la remedierea neconformităţilor constatate;
- oprirea definitivă şi scoaterea de la comercializare a aproximativ 240 litri ulei de măsline în valoare de peste 10.000 lei.
„Prin verificarea a peste 600 de importatori și comercianți de ulei de măsline, ANPC și-a reafirmat angajamentul față de respectarea drepturilor consumatorilor și asigurarea calității produselor de pe piață. Rezultatele acestor controale subliniază necesitatea unei rigurozități sporite din partea operatorilor economici și importanța respectării standardelor legale. Vom continua să luăm măsuri ferme pentru a proteja consumatorii și pentru a încuraja practici comerciale corecte.” – Sebastian Hotca, președinte interimar ANPC.
Cele mai importante deficiențe înregistrate au fost:
- comercializarea uleiului de măsline în ambalaje deformate/deteriorate
- comercializarea produselor cu data durabilităţii minimale depăşită
- absența, de pe etichetă, a unora dintre informaţiile obligatorii, care să permită consumatorilor alegerea sortimentului dorit
- nerespectarea condiţiilor de păstrare
- inscripţionarea incorectă a informaţiilor privind categoria de calitate a uleiurilor de măsline
- lipsa înscrierii, pe etichetă, elementelor de identificare-caracterizare și a denumirii, adresei producătorului şi/sau a distribuitorului ori netraducerea acestora în limba română
- lipsa înscrierii sau înscrierea eronată a declarației nutriționale, pe etichetă
- informarea incorectă/incompletă a consumatorilor la locul de comercializare
- lipsa înscrierii ţării de origine a produsului
- nerespectarea regimului promoțiilor
- lipsa afişării preţurilor sau afişarea acestora în locuri greu vizibile şi lizibile
- neafişarea preţurilor pe unitatea de măsură.