La data de 3 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Murfatlar au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
Astfel, au fost legitimate, prin aplicația eDAC, 20 de persoane și au fost oprite pentru control 12 autoturisme. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 3.000 de lei. De asemenea, a fost retras 1 certificat de înmatriculare.
La data de 3 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari -Secția 2 Poliție Rurală Cogealac au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică în localitatea Mihai Viteazu.
Astfel, au fost legitimate 16 persoane și au fost oprite pentru control 14 autoturisme. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 4.000 de lei. De asemenea, a fost reținut, în vederea suspendării, un permis de conducere.