Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat joi că „autorităţile române devoalează un efort al Rusiei, de amploare şi bine finanţat, de a influenţa alegerile prezidenţiale recente”, într-un discurs susţinut la o reuniune ministerială a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), organizată în Malta.
„În acest an, OSCE a monitorizat mai mult de o duzină de alegeri – inclusiv recentele alegeri din Statele Unite -, oferind evaluări care rămân standardul esenţial pentru competiţii libere şi corecte. În (Republica) Moldova, OSCE a confirmat un al doilea tur de scrutin bine administrat, în ciuda interferenţei ruseşti, iar acum autorităţile române descoperă un efort al Rusiei – de amploare şi bine finanţat – de a influenţa recentele alegeri prezidenţiale, contrar standardelor OSCE„, a spus Blinken, conform transcrierii intervenţiei sale, publicată pe site-ul Departamentului de Stat al SUA.
El a făcut referire de asemenea şi la alegerile recente din Georgia, unde observatorii OSCE „au făcut lumină asupra relatărilor îngrijorătoare privind intimidarea alegătorilor şi eforturile partidului de guvernământ de a înclina terenul de joc în favoarea sa„.
Declaraţia lui Blinken survine după ce Washingtonul a avertizat miercuri România asupra „consecinţelor negative grave” pe care le-ar produce o îndepărtare a ţării de Occident, în timp ce candidatul naţionalist Călin Georgescu se află într-o poziţie favorabilă după primul tur al alegerilor prezidenţiale, au relatat AFP şi dpa.
„Progresele obţinute cu greu de România pentru a se ancora în comunitatea transatlantică nu pot fi puse în discuţie de actori străini care caută să deturneze politica externă a României de la alianţele sale occidentale„, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, într-un comunicat, referindu-se la acuzaţiile de ingerinţă rusă formulate de autorităţile de la Bucureşti.
Oricare astfel de schimbări „ar avea consecinţe negative grave” asupra cooperării în domeniul securităţii cu Washingtonul şi, de asemenea, ar descuraja companiile americane să investească în România, a adăugat el.
Afirmaţiile purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat au fost făcute după desecretizarea unui raport al serviciilor speciale din România care acuză implicarea Rusiei în activităţi cibernetice maligne menite să influenţeze procesul electoral din România.
„Datele la care s-a făcut referire în raport ar trebui investigate pe deplin pentru a asigura integritatea procesului electoral din România„, a subliniat Miller.
Purtătorul de cuvânt a spus că ţine de poporul român să-şi aleagă liderii şi că SUA „nu se amestecă în această alegere sau proces„.
Miniştrii de externe din cele 57 de ţări membre ale OSCE s-au reunit joi în Malta pentru cel de-al 31-lea consiliu ministerial, pentru a aborda, pe lângă războaiele din Ucraina şi Orientul Mijlociu, situaţia securităţii în zona euroatlantică şi eurasiatică.