Magistrații din cadrul Tribunalului Constanța au decis vineri, 6 decembrie, să o condamne pe Florentina L., femeia din Cumpăna care și-a înjunghiat concubinul, la 5 ani de închisoare, cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. Sentința nu este definitivă.
Solutia pe scurt: În temeiul art. 396 alin 1, 2 si 10 C.p.p. cu aplicarea art. 32 C.pen. raportat la art. 188 alin. 1 C.pen. în referire la art 199 alin. 1 C.pen. condamnă pe inculpata LUCA FLORENTINA, la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru comiterea infractiunii de tentativă la omor în referire la infractiunea de violenta în familie (fapta din data de 30.08.2024). În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) si h) C. pen. interzice inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a si b Cod penal, respectiv dreptul de a fi aleasă în autoritătile publice sau în orice alte functii publice si dreptul de a ocupa o functie care implică exercitiul autoritătii de stat si dreptul de a detine, purta si folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 65 alin. 1, alin. 3 C.pen., rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) si h) C. pen., interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritătile publice sau în orice alte functii publice, de a ocupa o functie care implică exercitiul autoritătii de stat si dreptul de a detine, purta si folosi orice categorie de arme, de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare si până când pedeapsa principală privativă de libertate este executată sau considerată ca executată, conform art. 65 alin. 3 Cod penal. În temeiul art. 60 C.pen., dispune executarea pedepsei închisorii în regim de detentie. În baza art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatei durata retinerii si a arestului preventiv de la data de 31.08.2024 la zi. În baza art.404 alin. 4 lit. b rap. la art. 399 alin.(1) C.p.p., instanta mentine măsura arestării preventive a inculpatei LUCA FLORENTINA, pentru o perioadă de 60 de zile, urmând a fi verificată cel mai târziu la data de 03.02.2025. În baza art. 404 alin. 4 lit. d) Cod procedură penală rap. la art. 112 alin. 1 lit. b) Cod penal dispune confiscarea specială a cutitului de bucătărie, depus la Camera Corpuri Delicte din cadrul Tribunalului Constanta, ord 327/2024. Constata că persoana vătămată CHIRCIU IONEL nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză. În baza art. 25 C.p.p. raportat la art. 397 C.p.p., rap. la art. 1349 Cod civil si art. 1357 si urm. C.civ., admite actiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judetean de Urgentă Sf. Apostol Andrei Constanta si obligă pe inculpata LUCA FLORENTINA la plata către aceasta a sumei de 10.360,59 lei, reprezentând daune materiale. În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea si functionarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare si pct. 1 din Anexa aferentă, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpata LUCA FLORENTINA, în vederea adăugării profilelor genetice în Sistemul National de Date Genetice Judiciare. În conformitate cu dispozitiile art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, condamnata LUCA FLORENTINA este informată cu privire la faptul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obtinerea si stocarea profilului său genetic în Sistemul National de Date Genetice Judiciare. În baza art. 274 alin. 1 C.pr. penală, obligă pe inculpata LUCA FLORENTINA la plata sumei de 2500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronuntată la data de 06.12.2024, prin punerea la dispozitie prin mijlocirea grefei, conform art. 405 alin. (1) C.p.p.”, se arată în minuta instanței.
Context:
Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 30 august a.c., în jurul orei 23.30, o femeie de 44 de ani l-ar fi agresat fizic pe concubinul său, de 43 de ani, cu un obiect tăietor-înțepător.
Fapta ar fi fost săvârșită în imobilul în care aceștia locuiau împreună, imobil situat în comuna Cumpăna.
La data de 31 august a.c., femeia a fost reținută, pentru 24 de ore, de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, condusă și încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.”, se arată în comunicatul transmis de oamenii legii la acea vreme.