La data de 7 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Secția 1 Poliție Rurală Băneasa au identificat trei bărbați care ar fi transportat material lemnos a căror proveniență nu au putut-o justifica.
„Astfel, în jurul orei 11.00, în timp ce efectuau serviciul de patrulare, polițiștii au identificat pe D.N. 3, în apropierea comunei Băneasa, doi bărbați care ar fi transportat, cu un atelaj hipo, aproximativ 0,300 m.c. de material lemnos din specia salcâm, pentru care nu au prezentat documente de proveniență.
Ulterior, în jurul orei 15.30, polițiștii au identificat un bărbat care ar fi transportat, cu un atelaj hipo, aproximativ 2 m.c. de material lemnos din specia salcâm, a cărui proveniență nu a putut-o justifica.
Întreaga cantitate de material lemnos a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor și predată ocolului silvic”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
În ambele cazuri polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de tăierea sau scoaterea din rădăcini fără drept a arborilor și furtul de arbori doborâți.