În 2022, 742 de școli au fost selectate să folosească un catalog electronic în anul școlar 2022-2023, fiind parte a unui program pilot demarat de Ministerul Educației. Între cele 742 de școli se afla și Colegiul Dobrogean „Spiru Haret” Tulcea, unul dintre cele mai prestigioase licee din orașul aflat pe malul Dunării. Potrivit unui proiect de ordin, editarea notelor și a absențelor era permisă doar cadrelor didactice responsabile de materia respectivă. Cu toate acestea, Andrei D., elev în ultimul an de liceu în cadrul Colegiului Dobrogean „Spiru Haret”, pentru că se afla în prag de repetenție, și-a motivat și modificat zeci de absențe și note.
În anul școlar 2022-2023, la Colegiul Dobrogean „Spiru Haret” Tulcea s-a aflat în derulare un program pilot de implementare a catalogului electronic, la care au avut acces online profesorii, elevii, dar și părinții acestora. Cu ocazia derulării programului, au fost alocate conturi individuale care puteau fi accesate în baza unor credențiale cu caracter confidential, cunoscute teoretic doar de către utilizator, iar prin folosirea credenţialelor primite, cadrele didactice se logau şi accesau catalogul electronic trecând astfel notele elevilor, respectiv absențele acestora. La nivelul fiecărei săli de clasă, accesul în aplicația s-a realizat prin intermediul unui singur calculator. Lunar, o copie a catalogului virtual era salvată automat în aplicația informatică, prilej cu care atât administratorii aplicației, cât și profesorii au constatat efectuarea unor modificări neautorizate în sistem, întrucât fiecare modificare din conturile platformei fusese înregistrată în sistemul informatic.
Astfel, folosind credențialele alocate conturilor profesorilor Colegiului Dobrogean „Spiru Haret” Tulcea (ID și parola, ce rămăseseră salvate în browserul calculatorului conectat la internet din sala de clasă) și față de situația școlară precară în care se afla în primăvara anului 2023, aflându-se în clasa a XII-a, Andrei D. s-a logat, fără drept, în conturile mai multor profesori, activitate pe care a desfășurat-o atât în pauzele dintre orele de curs, cât și în afara orelor. Cu aceste ocazii, elevul a adus multiple modificări sistemului informatic, alterând atât notele consemnate inițial de către profesori în catalogul virtual (prin alocarea unor note mai mari), cât și la absențele înregistrate în sistem, pe care le-a înregistrat ca fiind motivate, fără drept.
Din nota 3 a făcut … nota 4
În perioada 3 aprilie 2023 – 31 mai 2023 elevul a motivat la rubrica sa în catalogul electronic un număr de 19 absențe de la mai multe materii. Pe 13 mai 2023, nota 2 înscrisă la Matematică a fost modificată de către elev în nota 7. La data de 29 mai 2023, nota 3 înscrisă la Matematică a fost modificată în nota 4. Pe 30 mai 2023, nota 2 înscrisă la Matematică a fost modificată în nota 4. La data de 11 mai 2023 a fost adăugată de către elev nota 10 la Chimie. Pe 10 mai 2023 a fost adăugată de către Andrei D., nota 8 la Filosofie, de pe contul directorului. Pe 12 mai 2023 a fost adăugată de către elev nota 9 la Biologie, de pe contul directorului. Pe 19 mai 2023, nota 7 înscrisă inițial la Informatică a fost modificată în nota 8, de pe contul profesorului de matematică. La data de 4 mai 2023, nota 9 înscrisă la Informatică a fost modificată în nota 10. La 23 mai 2023, nota 6 înscrisă inițial la Limba Română a fost modificată în nota 7, de pe contul profesorului de matematică.
Condamnarea
Magistrații din cadrul Tribunalului Constanța au decis să îl condamne pe Andrei D. la 2 ani de închisoare, cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic, în formă agravantă și continuă (28 de acte materiale). Decizia nu este definitivă, potrivit rejust.ro.