Manchester City a pierdut duminică derbiul cu Manchester United, scor 1-2, iar după acest nou eșec al echipei pe care o antrenează, Pep Guardiola a precizat că este singurul vinovat și că „nu este suficient de bun” pentru a redresa corabia în derivă a „Cetățenilor”.
Gvardiol (minutul 36) a deschis scorul pentru City, iar reușitele lui Bruno Fernandes (penalti, minutul 88) și Diallo (minutul 90) au stabilit învingătoarea.
„Nu sunt suficient de bun. Eu sunt şeful, managerul, eu trebuie să găsesc soluţii şi până acum nu am făcut asta.
Este un club mare. Când pierzi opt meciuri din unsprezece, ceva nu este în regulă. Ce pot să spun? Calendarul este greu, jucătorii accidentaţi? Nu.
Vrem să jucăm mai bine, să ne creăm ocazii, dar în acest moment nu este posibil. Rezultatele nu sunt bune, jocul nu a fost excepţional” – Pep Guardiola.
Campioană en-titre a Angliei, Manchester City are o serie îngrozitoare: a opta înfrângere în 11 meciuri jucate în toate competițiile. Vorbim despre o perioadă neagră fără precedent pentru antrenorul Pep Guardiola.
„În minutul 87 al derbiului, câştigam cu 1-0 şi cornerul nostru s-a soldat cu un penalti pentru ei. Dacă iei decizii stupide cu trei sau patru minute înainte de final, meriţi să plăteşti pentru asta.
Trebuie să ne uităm în oglindă. Nu poţi spune ‘oh, e ghinion’, nu. Sunt deciziile pe care le iei. Astăzi, la final, am jucat ca la under 15 ani” – Bernardo Silva, jucător al celor de la Manchester City, pentru Sky Sports.
Manchester City a câștigat de șase ori campionatul în ultimele șapte sezoane din Premier League, iar în acest moment se găsește pe locul 5, cu 27 de puncte, la 9 în urma liderului Liverpool (Cormoranii au și un meci mai puțin disputat), potrivit G4Media.ro.