O singură săptămână a mai rămas până la Crăciun, iar românii sunt în febra cumpărăturilor în acest moment. Fie că vorbim de cadouri sau cumpărături necesare pentru preparatele tradiționale, mall-urile, piețele și supermarketurile sunt pline ochi în fiecare zi. Ca în fiecare an, de pe listă nu poate lipsi carnea de porc, care reprezintă una dintre cele mai scumpe achiziții. Rețelele de socializare dar și site-urile unde se vând produse la mâna a doua sunt pline de anunțuri referitoare la vânzarea de porci, oamenii fiind foarte atrași de astfel de oferte. Însă inspectorii Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța trag un semnal de alarmă cu privire la comercializarea cărnii de porc în locuri neaprobate sanitar veterinar.
Cât costă un kilogram de carne de porc vândută pe internet
Mesele de Crăciun sunt incomplete fără mâncărurile tradiționale preparate din carne de porc. Cârnații, toba, caltaboșul, lebărul, sarmalele și friptura fiind nelipsite de pe mesele românilor de Crăciun. Față de anul trecut când prețul pe internet (publi24.ro) al unui kilogram de carne de porc era situat între 14 și 15 lei, anul acesta prețurile au crescut puțin, porcii fiind vânduți cu 16, 17 sau chiar 20 de lei/ kg.
De asemenea, și pe rețelele de socializare anunțurile cu porci de vânzare sunt din abundență, prețurile pornind de la 14 lei, ajungând și la 17 lei/ kg.
Ce spun reprezentanții DSVSA Constanța despre achiziționarea porcilor din gospodării
„DSVSA Constanţa recomandă populaţiei să achiziţioneze produsele alimentare (implicit carnea de porc şi produsele cu specific tradiţional) numai din unităţi autorizate sau înregistrate sanitar veterinar.
Tot în acest sens, menţionăm că sacrificarea porcilor pentru consum public se realizează numai în abatoare autorizate, unde se realizează obligatoriu şi examenul trichineloscopic, carnea rezultată fiind marcată în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare.
Sacrificarea porcilor în gospodăriile populaţiei se realizează numai pentru consum familial, examenul trichineloscopic în aceste cazuri, fiind efectuat în mod obligatoriu, de către proprietarii animalelor, în locaţiile stabilite la nivelul județului Constanţa.
Sacrificarea porcilor şi consumarea lor în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave asupra sănătăţii consumatorilor.
Nu trebuie consumată nicio parte anatomică din porcul crescut în gospodăriile particulare, până la efectuarea examenului trichineloscopic şi comunicarea rezultatului.
Programul de funcţionare, la sediul DSVSA Constanța, este luni – sâmbătă, de la ora 8:00 la ora 15:00, iar în zilele de duminică de la ora 8:00 la ora 17:00, iar la nivelul Circumscripțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Oficiale, programul de funcționare este luni – sâmbătă, de la ora 8:00 la ora 16:30, iar în zilele de duminică de la ora 8:00 la ora 14:00.
Tariful de examinare pentru porcul domestic este de 30,94 lei, TVA inclus. Este interzisă vânzarea porcilor vii şi comercializarea cărnii de porc în locuri neaprobate sanitar veterinar.”, transmit reprezentanții DSVSA Constanța.