Nicolae Matei, fostul primar al orașului Năvodari, s-a prezentat marți, 17 decembrie, în fața magistraților din cadrul Tribunalului Constanța, acolo unde are un nou termen în dosarul în care a fost trimis în judecată, în 2017, pentru corupție.
În fața jurnaliștilor fostul primar al orașului Năvodari nu a vrut să dea nicio declarație, spunând că: „fiecare are treaba lui.”
VIDEO:
UPDATE:
Magistrații din cadrul Tribunalului Constanța au decis să amâne cauza până pe 28 ianuarie 2025.
Ce spun procurorii DNA despre cazul lui Nicolae Matei
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
„În calitate de primar al orașului Năvodari, inculpatul Matei Nicolae, în perioada 2008-2011, beneficiind de sprijinul celorlalți doi inculpați, a desfășurat mai multe demersuri infracționale prin care a urmărit scoaterea abuzivă a mai multor imobile din patrimoniul unei societăți comerciale ce administra „Tabăra de copii Năvodari”.
Astfel, la data de 18 noiembrie 2008, inculpatul Matei Nicolae, în calitate de primar al orașului Năvodari, în mod nelegal, a emis o adresă care a stat la baza emiterii, de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de aproximativ 6,2 ha teren, la acel moment folosită de societatea comercială menționată mai sus și care aparținea în realitate orașului Năvodari.
Prin acest document, s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului respectiv al unei societăți comerciale controlate de edil și administrată de inculpatul Dima Neculai. În realitate, această firmă era îndreptățită să-i fie retrocedată o suprafață de teren asemănătoare, dar situată într-o altă zonă, cu un potențial turistic mult mai mic.
Prin aceste demersuri infracționale, a fost creat un prejudiciu de 3.504.500 euro (reprezentând contravaloarea terenului la data săvârșirii faptei) atât în dauna orașului Năvodari cât și în dauna societății care avea drept de folosință asupra terenului respectiv pe termen nelimitat, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru firma beneficiară a terenului.
În același context, în cursul anului 2011, întrucât societatea (păgubită ca urmare a retrocedării terenului) datora mai multe sume de bani Primăriei Năvodari (taxe, impozite etc.), inculpatul Matei Nicolae a inițiat, cu încălcarea prevederilor legale, o hotărâre de consiliu local, prin care un număr de 298 de clădiri situate în Tabăra de copii Năvodari, au fost inventariate în domeniul privat al orașului Năvodari.
Hotărârea de Consiliu Local, adoptată la inițiativa inculpatului și pusă în executare de către acesta, a reprezentat o expropriere în adevăratul sens al cuvântului, clădirile societății respective fiind scoase din patrimoniul acesteia și introduse în cel al orașului Năvodari, fără ca aceasta operațiune să fie justificată de cauze de utilitate publică ori să fi fost precedată de plata unei juste și prealabile despăgubiri.
Ulterior, Primăria orașului Năvodari a vândut la licitație publică o parte din bunurile respective, în condițiile în care societatea contestase executarea silită și achitase, cel puțin parțial, datoria invocată de instituția publică.
Acționând în această manieră, a fost produs un prejudiciu firmei respective, evaluat la suma de 4.482.438 lei.
În cele două situații menționate mai sus, edilul municipiului Năvodari a beneficiat de sprijinul celorlalți doi inculpați care au întocmit și semnat diverse documente, acte ce au stat la baza demersurilor infracționale menționate mai sus.
De altfel, la scurt timp după comiterea faptei reținute în sarcina sa, inculpatul Ciocănel Ștefan a părăsit funcția publică și a devenit directorul SC Tabăra Năvodari SA, la înființarea căreia (în anul 2011, prin Hotărâre de Consiliu Local), au fost aduse drept aport la capitalul social, o parte din bunurile expropriate în condițiile de mai sus.
În cauză, s-au constituit părți civilă: societatea păgubită ca urmare a acțiunilor inculpaților cu suma de 68.731.222 lei, Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
În ședința din data de 04.09.2017, Consiliul Local Năvodari a votat împotriva constituirii ca parte civilă în prezenta cauză.
A fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților Matei Nicolae și Ciocănel Ștefan.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
În cauză, procurorii anticorupție au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul I.P.J. Constanța – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.
Amintim că, anterior, inculpatul Matei Nicolae a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate acestora (comunicate nr. 1698/VIII/3 din 28 noiembrie 2014 și 909/VIII/3 din 10 decembrie 2012), iar într-una din cauze a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”, se arată în comunicatul emis de DNA referitor la trimiterea în judecată a lui Nicolae Matei.
Natalia Păun și Victor Rotaru