Un cutremur puternic, de 7,3 grade pe scara Richter, a lovit marţi Vanuatu, avariind mai multe clădiri, inclusiv Ambasada Statelor Unite din capitala Port Vila, transmite CNN.
Poliţia a declarat că cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa, iar mai mulţi răniţi au fost transportaţi la spital, a indicat pentru Reuters Dan McGarry, un jurnalist de la Organised Crime and Corruption Reporting Project cu sediul în Vanuatu.
Cutremurul, produs la o adâncime de aproximativ 57,1 kilometri, a zguduit naţiunea insulară din Pacific marţi, la scurt timp după prânz, ora locală, potrivit United States Geological Survey (USGS).
Cutremurul de 7,3 grade a fost retrogradat uşor faţă de magnitudinea sa iniţială raportată de USGS la momentul iniţial al observaţiei.
Mai multe videoclipuri de pe reţelele de socializare geolocalizate de CNN arată pagube la clădirea care găzduieşte Ambasada SUA. O secţiune a parterului clădirii pare să se fi prăbuşit parţial.
Vanuatu este o naţiune din Pacific răspândită pe un grup de 80 de insule în care locuiesc aproximativ 330.000 de oameni. Katie Greenwood, un şef regional din Fiji al Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, a declarat că au existat „rapoarte despre daune în Capitală”.
„Voluntari instruiţi ai Crucii Roşii sunt pe teren şi pregătiţi să ajute comunităţile afectate cu articole de ajutor prepoziţionate”
a scris ea pe X.
Un martor a declarat pentru AFP că a văzut cadavre în clădiri din capitala Port Vila, iar înregistrările video postate pe reţelele sociale arată pagube semnificative la o structură în care se află mai multe reprezentanţe diplomatice, inclusiv ambasada Franţei.
Un locuitor din regiune, Michael Thompson, a declarat pentru AFP că a văzut cadavre în capitală, poduri prăbuşite şi alunecări de teren provocate de seism.
„Erau oameni în clădirile din centrul oraşului, erau cadavre când am trecut prin apropiere”
a povestit el.
Cutremurul actual a declanşat nivelul galben de alertă – sau un nivel 2 pe o scară de 4 – atât în ceea ce priveşte pagubele economice estimate, cât şi decesele, a declarat USGS, adăugând că alertele galbene din trecut „au necesitat un răspuns la nivel local sau regional”.
„Unele victime şi daune sunt posibile, iar impactul ar trebui să fie relativ localizat. Pierderile economice estimate sunt de 1-10% din PIB-ul Vanuatu”.
a avertizat USGS.
În total, 73 000 de persoane au fost afectate de trepidaţiile puternice.