Tribunalul Constanța a hotărât marţi că procesul în care este implicat rapperul american Wiz Khalifa poate începe, însă are drept de contestatie 3 zile. Cântăreţul este acuzat că a consumat droguri pe scena festivalului Beach, Please din Costineşti şi că asupra lui a fost găsită o cantitate de canabis pentru consum propriu.
Rapperul american Thomaz Cameron Jibril, cunoscut ca Wiz Khalifa, a fost trimis în judecată, la Constanța, de procurorii DIICOT, vedeta fiind acuzată că ar fi fumat canabis pe scena unui celebru festival.
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa au anunţat pe 16 octombrie că au decis trimiterea în judecată, în libertate, a rapperului Wiz Khalifa, în vârstă de 37 de ani, cetăţean al Statelor Unite, pentru deţinerea de droguri de risc fără drept, pentru consum personal. Artistul este judecat pentru infracțiunea de “deținere de droguri de risc pentru consum propriu”, riscând închisoare între 3 luni și 2 ani (art. 4, alin.1, din Legea 143/2000).
Din dovezile adunate reiese că, pe data de 13 iulie 2024, în jurul orei 23:55, la festivalul de muzică din Costineşti, acesta a fost prins cu 18,53 grame de canabis şi o ţigaretă cu conţinut de canabis, deţinute pentru consumul propriu.
Wiz Khalifa şi-a cerut scuze pe Instagram pentru că a fumat marijuana în timpul concertului şi a promis că data viitoare va veni fără joint în România.