Un incendiu s-a produs, joi dimineață, la Spitalul Colentina din București. La fața locului au fost trimise, printre altele, zece autospeciale de stingere și cinci ambulanțe SMURD.
Conform informațiilor oferite de ISU București – Ilfov, arderea s-a manifestat la subsolul unei clădiri, la un boiler electric. Acolo se află secția de Neurologie.
„În urma unui apel prin numarul unic 112, mai multe echipaje de salvatori ale ISU București – Ilfov au fost alertate pentru a interveni în cazul unui incendiu produs intr o clădire a Spitalului Colentina din Capitală”
a transmis ISU București – Ilfov.
„Preventiv, au fost evacuați 8 pacienți, fără probleme medicale”
a precizat sursa citată.
La fața locului au fost trimise zece autospeciale de stingere, cinci ambulanțe SMURD, o ambulanță de terapie intensivă mobilă SMURD, o descarcerare, o autoscară și Grupul Special de Salvatori.
În cele din urmă incendiul a fost lichidat, ulterior procedându-se la ventilarea spațiilor inundate cu fum.