Nu de puține ori s-a întâmplat ca paznicii din penitenciarele din România să fie agresați sau amenințați de deținuți. Prin aceeași pățanie au trecut și doi șefi ai Penitenciarului Tulcea, fiind vorba despre Daniel F. – șef de secție și Ciprian C. – șef siguranța deținerii, care au fost amenințați cu moartea de către un deținut, Ionel S., și care a scăpat basma curată.
Totul s-a întâmplat pe 28 octombrie 2019, atunci când deținutul Ionel S. a adus injurii și a amenințat cu acte vătămătoare cadrele penitenciarului ce se aflau în acel moment pe secția de deținere, Daniel F. – șef de secție, Ciprian C. – șef siguranța deținerii, precum şi Marius F. – membrul grupei de intervenție, folosind expresii de genul „lasă că mă liberez eu, am să vin să vă împușc pe toți”.
Fiind audiat în calitate de persoană vătămată Daniel F., a declarat faptul că: „În 2019 am fost șef secție deținere interioară în cadrul Penitenciarului Tulcea, iar în data de 28.10.2019 în timp ce-mi desfășuram atribuțiunile de serviciu, mă aflam în biroul șefului de secție în zona de acces secții deținere, moment în care, auzind gălăgie, am ieșit din birou în zona de acces unde l-am văzut pe deținutul Ionel S. că era agitat, vocifera, și pe colegii mei de la grupa de intervenție ținându-l de brațe, ducându-l apoi spre camera lui. M-am deplasat spre camera deținutului, unde erau și colegii mei Marius F. și Ciprian C. , cu toții încercând să-l liniștim pe deținut. Deținutul Ionel S. însă a continuat cu comportamentul violent și amenințător, adresându-ne injurii, scuipându-ne, amenințând că ne omoară când se eliberează, spărgând totodată televizorul pe care îl avea în cameră. Noi am plecat de lângă el după circa o ora. Nu s-a folosit forța fizică pentru liniștirea acestuia, acționându-se conform procedurii. Menționez că deținutul în cauză avea deseori comportamente violente verbale și amenințătoare față de personalul penitenciarului, creând deseori situații de conflict. Din această pricină, declar că incidentul petrecut în data de 28.10.2019 mi-a creat o stare de temere, întrucât acesta ne-a amenințat pe mine și pe colegii mei, că ne omoară când va ieși din pușcărie.”
Fiind audiat în calitate de persoană vătămată Ciprian C., acesta a declarat faptul că: „În 2019 am fost șef serviciu de siguranță deținere în cadrul Penitenciarului Tulcea, iar în data de 28.10.2019, în timp ce-mi desfășurăm atribuțiunile de serviciu, mă aflam lângă curtea de plimbare, moment în care deținutul Ionel S. a început să adreseze injurii și amenințări la adresa mea și a colegilor prezenți. Am procedat la introducerea deținutului în camera unde era cazat, acesta continuând să ne adreseze injurii și amenințări nouă și familiilor noastre, de genul că o să se elibereze și o să ne împuște pe toți. S-a discutat cu deținutul pentru detensionarea situației și nu s-a folosit forța fizica pentru liniștirea acestuia, acționându-se conform procedurii. Menționez că deținutul în cauză avea deseori comportamente violente verbale și amenințătoare față de personalul penitenciarului, creând deseori situații de conflict.”
Condamnare
Magistrații din cadrul Judecătoriei Tulcea au decis să înceteze procesul penal pornit împotriva lui Ionel S. ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. Sentința nu este definitivă, potrivit rejust.ro.