Autoritățile au emis cod portocaliu de vânt pentru prima și a doua zi de Crăciun, pentru municipiul Constanța. Din cauza acestui fenomen, miercuri, 25 decembrie, au fost afectate mai multe zone, fiind vorba despre cabluri și copaci căzuți ori acoperișuri desprinse. Miercuri seară, de asemenea, un incident asemănător a fost pe bulevardul Mamaia, la blocul Lake On, acolo unde o parte dintr-un balcon s-a desprins.
Șoferii care au trecut miercuri seară pe bulevardul Mamaia, chiar prin fața blocului Lake On, situat pe marginea lacului , vis-a-vis de hotelul Doina, au fost la un pas de a fi întâmpinați de o tablă în parbriz.
Datorită fenomenelor meteorologice complexe, placajul unui balcon al blocului de pe bd. Mamaia 341 K a fost prăbușit de vântul puternic.