Miercuri, 25 decembrie, în jurul orei 07:50, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o casă de locuit în localitatea Somova, județul Tulcea.
Către locul intervenției s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Tulcea cu o autospecială de primă intervenție și comandă, două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor au constatat că incendiul se manifestă cu flacără deschisă la casa de locuit.
Întrucât existau informaţii că în interiorul locuinței ar putea să fie o persoană, echipajele au început imediat căutarea acesteia, concomitent cu acţiunea de stingere a incendiului.
Din păcate, informațiile au fost confirmate, iar în urma misiunii de căutare a fost identificată persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 70 de ani, fără semne vitale.
În urma incendiului a ars casa de locuit pe o suprafață de aproximativ 30 mp.
Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire.
UPDATE
Cauza probabila, jar sau scanteie provenită de la sobă