În noaptea de 28 spre 29 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat activități în cadrul acțiunii Blocada, pentru asigurarea climatului optim de ordine și siguranță publică, prevenirea accidentelor de circulație și a traficului și consumului de substanțe interzise.
În cadrul activităților derulate au fost legitimate peste 180 de persoane și au fost verificate 80 de vehicule.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 55 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 31.000 de lei.
La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, precum și polițiști locali.