La data de 27 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Țăndărei au fost sesizați prin apelul 112 de o femeie, despre faptul că are un conflict în familie, cu soțul său, care ar fi tras cu un pistol asupra sa.
„La fața locului s-a deplasat o echipă operativă complexă, formată din polițiști din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, de investigații criminale și ordine publică, care a stabilit faptul că în cursul nopții de 26/27.12.2024, apelanta, în vârstă de 32 de ani, ar fi fost oprită în trafic și agresată de soțul său, de 30 de ani, iar ulterior acesta ar fi tras 4 focuri de armă către autoturismul condus de victimă.
Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a fost reținut de polițiști la data de 27 decembrie, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al inspectoratului, iar ieri magistrații au emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept și violență în familie.
Arma utilizată de bărbat a fost ridicată de polițiști, iar în continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești”, au transmis reprezentanții IPJ Ialomița.