Republica Moldova trece de la dolar la euro ca monedă de referinţă pentru cursul oficial de schimb al leului moldovenesc, a anunţat joi preşedinta Maia Sandu, informează news.ro.
Având peste 60% din comerţ şi 70% din remitenţe în euro, decizia consolidează legăturile economice ale ţării cu UE, aducând mai multă stabilitate şi predictibilitate pentru toţi moldovenii, a declarat Maia Sandu.
Banca Naţională a ţării, condusă de Anca Dragu, explicase la 15 noiembrie că trecerea de la utilizarea dolarului american la euro reflectă orientarea economică a Moldovei către piaţa Uniunii Europene şi va reduce fluctuaţiile cursului de schimb.
Astfel, începând cu 2 ianuarie 2025, euro va deveni moneda de referinţă pentru stabilirea cursului oficial al leului moldovenesc, potrivit deciziei adoptate de Banca Naţională a Moldovei.
Această decizie va aduce mai multă claritate şi stabilitate pentru companiile moldoveneşti care exportă pe piaţa europeană. Costurile de schimb valutar vor scădea, iar afacerile vor putea planifica investiţii şi tranzacţii comerciale cu mai multă încredere,” a declarat Maia Sandu, citată de NewsMaker.
Adoptarea euro ca monedă de referinţă va facilita, de asemenea, aderarea Moldovei la sistemul unic de plăţi în euro (SEPA) în 2025, un pas care promite transferuri mai rapide şi mai ieftine între Moldova şi ţările europene.
Adoptarea euro ca monedă de referinţă nu este doar o măsură tehnică, ci un simbol al integrării noastre economice în Uniunea Europeană. Este un pas hotărât spre o economie mai stabilă, mai predictibilă şi mai atractivă pentru comerţul şi investiţiile externe” a subliniat Maia Sandu, scrie digi24.ro.