Andrei Rațiu (26 de ani) este față în față cu transferul carierei. Mai multe nume mari din Europa s-au înscris în cursa pentru semnătura fundașului român, între care Barcelona, Tottenham, Atletico Madrid și AS Roma.
Rayo Vallecano este dispusă să renunțe la Andrei Rațiu doar dacă un club îi va plăti clauza de reziliere, de 25 de milioane de euro.
Andrei Rațiu, dorit insistent de Deco la Barcelona: „Numele său e marcat cu roșu!”
FC Barcelona și-ar putea regla situația financiară în scurt timp, scrie presa catalană, care anunță că Andrei Rațiu este o țintă clară pentru Deco.
Directorul sportiv al grupării blaugrana insistă pentru transferul românului, care este considerat varianta ideală pentru banda dreaptă a defensivei.
„Totul depinde de decizia La Liga de a aproba documentația referitoare la vânzarea lojelor VIP de pe Spotify Camp Nou, o operațiune care i-ar putea permite clubului să revină la regula 1:1 în privința transferurilor (n.r. poate cumpăra un jucător doar după ce vinde unul).
Dacă se va întâmpla asta, Deco are deja două nume marcate cu roșu pentru a întări echipa în perioada de mercato de iarnă. El se concentrează pe benzile defensivei, punctul slab al echipei în acest sezon.
Andrei Rațiu, de la Rayo Vallecano, a avut evoluții remarcabile în La Liga, iar venirea sa la Barcelona ar aduce prospețime și concurență pe postul de fundaș reapta. Barca trebuie să se miște repede, dacă vrea să lupte pentru transferurile dorite. „, scrie elnacional.cat.
Oscar Mingueza (Celta Vigo) și Caio Henrique (AS Monaco) sunt alți jucători aflați pe lista Barcelonei, mai scrie sursa citată.
Rayo Vallecano va încasa doar jumătate din suma care va fi plătită pentru transferul lui Rațiu. Villarreal deține 50% din drepturile federative ale jucătorului.
Presa din Spania a dezvăluit și care sunt planurile celor de la Rayo Vallecano. Cu banii obținuți de pe transferul lui Andrei Rațiu, echipa antrenată de Inigo Perez plănuiește să-l aducă pe Ivan Fresneda (20 de ani), fundaș spaniol legitimat la Sporting Lisabona.
Cotat la 7 milioane de euro, Fresneda nu este străin de campionatul Spaniei. Lateralul iberic a jucat în La Liga un sezon (2022/2023), în tricoul celor de la Real Valladolid, scrie digisport.ro.
- 17 meciuri a jucat Andrei Rațiu la Rayo Vallecano în acest sezon
- Un gol și o pasă decisivă a reușit Andrei Rațiu în meciurile jucate la Rayo Vallecano
- 2028 e anul în care lui Andrei Rațiu îi expiră contractul cu Rayo
- 7.000.000 de euro este cota de piață a lui Andrei Rațiu, potrivit Transfermarkt