Primele gaze extrase din proiectul românesc Neptun Deep vor ajunge și în Germania, din 2027. OMV a încheiat un acord de livrare cu firma nemțească Uniper, urmând să fie onorat imediat ce exploatarea va deveni operațională. Informația publicat inițial de Reuters a fost confirmată, miercuri, de ministrul Energiei. Potrivit unui comunicat de presă, volumul exportat către Germania reprezintă sub 1% din producția totală estimată a zăcământului Neptun Deep.
„România și-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informațiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantități de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, reprezintă un pas firesc în cadrul unui proiect de importanță strategică pentru țara noastră și pentru Europa. Pentru o clarificare completă și pentru a liniști orice temeri, dorim să subliniem că volumul exportat către Germania, conform datelor disponibile public, reprezintă sub 1% din producția totală estimată a zăcământului Neptun Deep. Aceasta este o proporție infimă, întrucât Neptun Deep are rezerve evaluate la peste 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale”
transmite ministerul Energiei.
Totodată, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, atrage atenția asupra narativelor „iresponsabile de tipul vânzării de gaz românesc ca preț al aderării la Schengen. Românii pot să stea liniștiți: statul roman are toate pârghiile pentru a se asigura ca gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România și doar surplusul va fi vândut”
spune ministrul.
„Proiectul Neptun Deep marchează un moment de cotitură pentru viitorul energetic al României. Narativele iresponsabile de tipul vânzării de gaz românesc ca preț al aderării la Schengen sunt periculoase și complet false, iar o logică de bază ne arată că vorbim despre o cantitate infimă, despre piața germană, partener strategic pentru România și despre valorificarea unei resurse care înseamnă venituri în plus pentru român, fără să afecteze în niciun fel piața națională a energiei”
transmite Burduja.
De asemenea, se precizează că export face parte din planul de business al proiectului Neptun Deep și reflectă angajamentul României de a contribui la securitatea energetică europeană.
„Ne asigurăm că această resursă va fi utilizată responsabil pentru beneficiul României și al cetățenilor noștri. Fiecare partener în proiect, atât Romgaz, cât și OMV Petrom, este responsabil pentru propriile decizii de comercializare a gazului exploatat în viitor, în condițiile legii și cu protejarea securității energetice a României. Exportul face parte din planul de business al proiectului Neptun Deep și reflectă angajamentul României de a contribui la securitatea energetică europeană. A ajuta Europa să scape de influența rusească asupra resurselor energetice este un obiectiv care ne interesează, în spiritul solidarității europene și a pieței unice. Acest pas reconfirmă poziția României de pilon regional al securității energetice a Uniunii Europene”
se mai arată în comunicat.
România este deja cel mai mare producător de gaze naturale dintre statele membre ale Uniunii Europene, ca urmare a creșterii producției Romgaz din 2024 și reluarea marilor exploatări, inclusiv în perimetrul Caragele. Prin producția actuală, de circa 8-10 miliarde Nm³, România își acoperă integral consumul, fără a depinde de importuri. Din 2027, producția anuală a României se va dubla, până la 18-20 miliarde Nm³.
„Vom produce așadar încă din primul an de exploatare o cantitate de gaze de cel puțin două ori mai mare decât consumul intern actual al României. În acest context, putem spune cu fermitate că nu există niciun pericol ca românii să rămână fără gaze naturale, iar țara noastră se află într-o poziție privilegiată de a asigura și securitatea energetică regională, inclusiv a Republicii Moldova. Mai mult, redevențele și impozitele pe gazul exportat europenilor sunt plătite în România și devin venituri la bugetul de stat al României”
se mai arată în comunicat.
„Proiectul Neptun Deep necesită o investiție de 4 miliarde EUR, iar orice proiect de o asemenea magnitudine se bazează și pe contracte comerciale care susțin costurile de capital și care, de regulă, se încheie înainte de startul efectiv al exploatării. Proiectul este în grafic și ne așteptăm să avem primele cantități de gaz livrate în sistemul energetic național în 2027”
spune ministrul Energiei.