Mai mulți administratori de baruri, barmani, ospătari şi angajate hostess au fost trimişi în judecată de procurori sub acuzaţia că îmbătau turişti străini veniţi în două localuri din Centrul Vechi al Capitalei, după care îi jefuiau sau le goleau conturile bancare.
16 persoane şi două firme au fost deferite Justiţiei pentru săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată, furt calificat şi lipsire de libertate în mod ilegal, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, citat de Agerpres.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, prin comiterea infracţiunilor menţionate anterior, inculpaţii, administratori ai unor operatori economici cu obiect de activitate club/bar din Centrul Vechi al municipiului Bucureşti, direct sau prin intermediul altor inculpaţi – barmani, ospătari, angajate hostess – au obţinut sume de bani considerabile sub paravanul societăţilor comerciale (prejudiciul total probat fiind de aproximativ 410.000 lei), prin oferirea şi comercializarea unor produse şi servicii atractive turiştilor, dar de natură a-i induce în eroare cu privire la preţul plătit, pe fondul inducerii stării de beţie voluntară accelerată, prin reţinerea codurilor PIN ale cardurilor folosite de clienţi, pentru efectuarea ilicită de plăţi ulterioare în cadrul aceluiaşi operator economic, în unele dintre situaţii ajungându-se chiar la lipsirea de libertate a unora dintre victime”, susţine Parchetul în comunicat.
Conform datelor din anchetă, inculpaţii identificau cetăţeni străini în Centrul Vechi, pe care îi duceau în incinta a două localuri, unde erau încurajaţi de dansatoare să consume alcool.
După ce turiştii se îmbătau, angajaţii barurilor le sustrăgeau telefoanele mobile sau cardurile bancare.
Telefoanele erau deblocate cu ajutorul funcţiei de recunoaştere facială, după care transferau banii în alte conturi sau făceau plăţi la POS-uri.
La sfârşitul lunii aprilie 2024, inculpaţii au pătruns într-un apartament unde locuia un turist străin, de unde au sustras bijuterii, un laptop, un iPad, două telefoane mobile, cardul bancar şi paşaportul.
Ulterior, sub pretextul că îi vor recupera bunurile şi pentru a utiliza cardul bancar sustras, inculpaţii l-au sechestrat pe turist, încuindu-l timp de cinci zile într-un club din Centrul Vechi, scrie digi24.ro.