La data de 10 ianuarie 2025, Poliția Română a adus în țară 11 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau de arestare preventivă, precum și sentințe penale.
Astfel, a fost adus în țară un bărbat, de 33 de ani, din Vaslui, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Acesta a fost escortat din Marea Britanie, având emis de către Judecătoria Târgu Cărbunești, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani și 6 luni.
De asemenea, a fost adus în țară un bărbat, de 20 de ani, din Iași, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost adus din Germania, având emis de către Judecătoria Pașcani, pe numele său, o sentință penală.
”La aceeași dată, a fost adus un bărbat, de 25 de ani, din Constanța, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost adus din Germania, având emis, pe numele său, de către Judecătoria Constanța, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an și 2 luni”, anunţă sursa citată.
Totodată, a fost adus în țară o persoană, de 28 de ani, din Vaslui, urmărită internațional pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu. Aceasta a fost adusă din Germania, având emis de către Judecătoria Huși, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani și 7 luni.
Un tânăr, de 18 de ani, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, a fost adus în țară, din Italia. Acesta avea emis, pe numele său, de către Judecătoria Călărași, un mandat de arestare preventivă.
”De asemenea, a fost adus în țară un bărbat, de 40 de ani, din Constanța, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere. Acesta a fost adus din Germania, având emis de către Judecătoria Constanța, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 6 ani și 5 luni”, a mai transmis sursa citată.
La aceeași dată, a fost adus un bărbat, de 46 de ani, din Hunedoara, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere. Acesta a fost adus din Germania, având emis, pe numele său, de către Judecătoria Orăștie, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani.
Totodată, a fost adus în țară un bărbat, de 29 de ani, din Iași, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de introducere în mod ilicit de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, într-un penitenciar, în scopul folosirii de către deținuți, în forma continuată. Acesta a fost adus din Italia, având emis de către Judecătoria Roman, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an.
Un bărbat, de 27 de ani, din Suceava, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, a fost adus în țară, din Țările de Jos. Acesta avea emis, pe numele său, de către Judecătoria Gura Humorului, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani.
De asemenea, a fost adus în țară un bărbat, de 37 de ani, din București, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere. Acesta a fost adus din Belgia, având emis, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an și 4 luni.
La aceeași dată, a fost adusă o femeie, de 37 de ani, din București, urmărită internațional pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri. Aceasta a fost adusă din Țările de Jos, având emis, pe numele ei, de către Tribunalul Ilfov, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 8 ani.
Persoanele în cauză au fost introduse în unități de detenție, în vederea executării mandatelor, respectiv a sentințelor penale.