Călin Georgescu a devenit un personaj controversat în peisajul politic românesc, atrăgând deopotrivă simpatizanți fanatici și critici vehemenți. Deși se prezintă ca un „salvator” al renașterii naționale, multe dintre declarațiile și pozițiile sale trădează o lipsă critică de cunoștințe fundamentale în domenii esențiale precum economia, istoria sau literatura română. Mai grav, aceste lacune sunt acompaniate de o retorică populistă și demagogică, care risipesc orice iluzie despre competențele sale reale de lider și om „citit”, devenind un simbol al absurdului în politica românească contemporană, un lider autoproclamat al „renașterii naționale”. Prin declarații, mai degrabă, halucinante decât vizionare, reușește să atragă o masă de adepți dispuși să-l urmeze orbește. Într-o țară însetată de schimbare, Georgescu vine cu promisiuni fanteziste, povești de epocă și planuri economice imposibile, înfășurate într-un ambalaj populist care, la o privire mai atentă, ascunde un adevărat pericol pentru democrația românească.
În ciuda derapajelor avute de-a lungul timpului, Georgescu a reușit să adune un număr semnificativ de susținători, care îl percep ca pe o soluție salvatoare pentru România. Această adeziune oarbă amintește de comportamentul unei turme de oi, care urmează fără discernământ un lider ce nu oferă soluții concrete sau un proiect pe termen lung pentru țară. Retorica sa populistă și suveranistă riscă să împingă România înapoi în era comunismului, în loc să o propulseze spre un viitor democratic și prosper.
Din păcate, mulți întâmpină discursul său cu speranță și confundă stilul său bombastic de a vorbi și de a alege cuvintele potrivite cu un proiect de țară bine pus la punct. În realitate, Georgescu nu oferă nimic mai mult decât vorbe goale sau aprecieri mascate la adresa regimului comunist.
Motorina la 1 leu, inconștiență și cunoștințe economice inexistente
Pe plan economic, Călin Georgescu o declarație nerealistă. A promis că, dacă va deveni președinte, va reduce prețul carburantului la 1 leu, afirmație care ignoră complet realitățile economice. România nu produce suficient petrol pentru a-și acoperi consumul intern, iar costul de procesare depășește cu mult această sumă. Nici măcar statele cu resurse vaste, precum Rusia sau Arabia Saudită, nu au prețuri atât de mici. O asemenea promisiune arată fără doar și poate cunoștințele economice aproape inexistente și lipsa totală de responsabilitate în discursul politic pentru… a mai aduna câteva voturi.
O Românie fără partide politice=Comunism
Mai alarmantă este promisiunea că, în mandatul său de președinte, România nu va mai avea partide și politicieni. Această idee a fost, desigur, îmbrățișată cu entuziasm de fanaticii lui Georgescu, dezamăgiți de actuala clasă politică, însă mulți nu realizează că aceasta este definiția dictaturii. O democrație nu poate funcționa fără partide politice. O țară fără partide devine fie o monarhie absolută, fie un regim totalitar, precum Coreea de Nord, China sau Rusia, unde un singur partid deține toată puterea. Cei care se bucură la această idee sunt aceiași care la protestele pro Georgescu strigă pentru „Libertate” și „Democrație”.
Pe vremea lui Ștefan cel Mare se vorbea prin telepatie? Oare?
Discursul delirant continuă cu afirmații care par desprinse dintr-un scenariu SF. Într-o altă declarație halucinantă, Georgescu a spus:
„Sunt lucruri care ne-au fost ascunse legate de viață, legate de Univers. Vom funcționa foarte curând nu pe telefoane, ci prin telepatie. Exact cum funcționează plantele, păsările, animalele. Exact cum funcționa viața pe vremea lui Ștefan cel Mare. Trebuie să ne întoarcem la rădăcini. Ăsta a fost obiectivul meu permanent pe care l-am transmis poporului român.”
Aceste cuvinte sfidează logica și realitatea. În același timp, conturează imaginea unui om care promovează idei complet rupte de contextul actual, apelând la o nostalgie plină de fantasme pentru a captiva un public dezorientat. Este greu de spus dacă aceste cuvinte sunt rodul unei intenții de manipulare sau pur și simplu al unei deconectări de la realitate.
Știați că Danemarca s-a numit Dacia?
„Până în secolul 15, apropo, Danemarca se numea Dacia. Teritoriile lui Burebista mergeau până la Munții Pădurea Neagră”
au fost cuvintele domnului Georgescu.
În realitate, denumirea „Dacia” nu a avut nicio legătură cu teritoriul Danemarcei. Locuitorii Danemarcei erau cunoscuți drept „dani”, iar dacii erau populația regatului Dacia, situat în zona Carpaților și a Dunării de Jos. Faptul că două cuvinte sunt fonetic similare nu este un argument valid pentru a rescrie istoria, iar Burebista nu a ajuns niciodată cu armatele sale la Munții Pădurea Neagră. Dacă ar fi fost așa, Dacia ar fi trebuit să cucerească teritoriile care astăzi aparțin Austriei, Ungariei și unei părți din Germania.
Astfel de afirmații sunt periculos de manipulatoare. Pentru un public mai puțin informat, ele pot părea dovezi ale unei cunoașteri profunde, ale unei „viziuni alternative” asupra istoriei, când, de fapt, sunt doar speculații nefondate, promovate pentru a impresiona și a capta atenția. Georgescu se prezintă ca un om „citit”, dar, la o simplă verificare, declarațiile sale se demontează lejer.
„Totul este scos din context”
Dacă Georgescu spune că Danemarca se numea Dacia, susținătorii spun că „are dreptate, dar n-am înțeles noi contextul”. Dacă declară că, pe vremea lui Ștefan cel Mare, oamenii comunicau telepatic, susțin că „e o metaforă profundă despre conectarea spirituală”. În fața oricărei critici, ei nu se întreabă dacă liderul lor poate greși, ci presupun automat că problema este la critici, la „sistem” sau la „presa vândută.”
Ceea ce este cu adevărat fascinant, dar și frustrant, este faptul că, dacă orice alt politician ar face asemenea declarații, ar fi crucificat pe loc de presă, de public și de adversarii politici. Dacă un alt candidat ar promite motorină la 1 leu, ar fi considerat imediat un populist iresponsabil, lipsit de orice cunoștințe economice. Dacă ar sugera că Danemarca era, de fapt, Dacia, sau că oamenii comunicau telepatic în Evul Mediu, ar fi ridiculizat și exclus instantaneu din orice dezbatere politică serioasă.
Dar în cazul lui Călin Georgescu, o parte semnificativă a publicului nu doar că îl iartă, ci îl ridică în slăvi. Aceste declarații sunt văzute de susținătorii săi ca „adevăruri ascunse” pe care doar el are curajul să le rostească. Este un dublu standard care ar trebui să ne dea tuturor de gândit. De ce permitem unui personaj să scape basma curată cu asemenea perle, în timp ce alții sunt demolați pentru greșeli mult mai mici?
De ce funcționează strategia lui Georgescu?
Ceea ce face aceste declarații periculoase este faptul că ele sunt livrate cu o siguranță de sine uimitoare. Pentru o parte a publicului său, Georgescu nu este doar un lider politic, ci un „înțelept” care dezvăluie „adevăruri ascunse”. În realitate, însă, această tactică nu este decât o formă de manipulare intelectuală, menită să ofere iluzia unei cunoașteri profunde și să ademenească un public dezamăgit de actuala clasă politică.
Comunismul, evident în programul său electoral… pentru cine vrea să vadă
Dincolo de evenimentele recente, ceea ce ridică cele mai mari semne de întrebare este nostalgia lui Georgescu pentru anumite practici din perioada comunistă. Departe de a propune reforme care să integreze România în peisajul european modern, el pare să invoce soluții care ne-ar împinge înapoi într-o epocă a izolării și a comunismului.
În programul său electoral, Călin Georgescu susține că dorește „un nou model social, economic și politic, inovator și unificator, suveranism, distribuitism, menit să producă modificări structurale și, în final, o schimbare de sistem.” La prima vedere, aceste cuvinte par impresionante, un amestec bine calculat de termeni sofisticati, menite să creeze iluzia unei viziuni revoluționare. Dar ce înseamnă de fapt această frază? În esență, înseamnă revoluție.
Schimbarea de sistem despre care vorbește Georgescu implică, fără doar și poate, abandonarea democrației actuale și a economiei de piață. El nu propune reforme care să îmbunătățească sistemul existent, ci vrea să construiască un nou model de societate. Asta înseamnă că democrația, așa cum o știm, și economia liberă, pe care se bazează majoritatea statelor moderne, nu sunt suficiente pentru el.
În lume există diverse regimuri politice: democrația, dictatura, socialismul, comunismul, fiecare cu avantajele și neajunsurile sale. Aparent, niciunul dintre acestea nu este bun pentru Călin Georgescu. În viziunea sa, el va „inventa” un sistem propriu, exclusiv pentru România.
Ceea ce ignoră complet Georgescu, sau alege să ascundă, este că astfel de proiecte utopice au fost încercate de-a lungul istoriei și au eșuat catastrofal. De fiecare dată când cineva a încercat să „redefinească” societatea, rezultatul a fost haos, sărăcie și, de cele mai multe ori, dictatură. Un sistem inovator și unificator, cum îl descrie el, sună bine doar pe hârtie, dar în realitate este o promisiune vidă, imposibil de realizat, care ridică un mare semn de întrebare: ce sacrificii va cere acest „nou model”?
În programul său electoral, Călin Georgescu vorbește despre o „stimulare a agonisirii averii” pe plan economic, o propunere care amintește izbitor de metodele de control economic din regimurile comuniste. Când statul îți impune ce, cât și cum să cumperi, libertatea economică dispare. Acest tip de intervenție mascată în „stimulare” nu este altceva decât o întoarcere la vremurile în care economia era planificată, iar cetățenii erau obligați să trăiască după standardele impuse de stat.
De asemenea, planul său de „asociere liberă a proprietarilor agricoli în cooperative” sună familiar? Da, este o reluare a modelului dinainte de 1989, când țăranii au fost forțați să-și cedeze pământurile în cadrul cooperativelor agricole de producție (CAP-uri). În spatele termenului „asociere liberă” se ascunde un ecou al unei perioade în care libera inițiativă și proprietatea privată erau anulate. Istoria ne-a arătat că acest sistem a fost un eșec de proporții, ducând la sărăcie, foamete și decăderea agriculturii.
Mai mult, Georgescu vorbește despre „producția de hrană curată, integrală”, un alt concept care, în teorie, poate suna bine, dar care ridică întrebări serioase. Ce înseamnă acest lucru pentru susținătorii săi? O întoarcere la vremurile în care rafturile magazinelor erau aproape goale, conținând un singur tip de salam, apă plată și câteva conserve? Se dorește revenirea la vremurile în care o banană era un lux de Crăciun, un pahar de Cola era o raritate, iar cetățenii nu aveau dreptul să aleagă ce să consume?
Încheiere
Ceea ce susținătorii lui Călin Georgescu refuză să recunoască este faptul că aceste propuneri nu sunt pași spre o societate mai bună, ci o întoarcere la un trecut sumbru, în care statul dicta ce era permis să mănânci, să cumperi sau să visezi. Într-o societate liberă, fiecare individ are dreptul să aleagă ce consumă, chiar dacă alegerile nu sunt întotdeauna perfecte. Însă, în lumea idealizată de Georgescu, această libertate ar putea dispărea sub pretextul „suveranității” și al „protecției naționale”.
Această nostalgie pentru vremurile în care românii făceau cozi kilometrice pentru alimentele de bază nu poate fi considerată un progres. România are nevoie de lideri care să privească spre viitor, nu spre trecut.
