De maine, 20 ianuarie, certificatele de cazier judiciar și certificatele de integritate comportamentală se vor elibera atât la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, cât și la sediile Polițiilor Municipale Mangalia și Medgidia, Polițiilor Orașelor Cernavodă, Hârșova, Năvodari, Negru Vodă, Techirghiol, Ovidiu, Eforie, precum și la sediile Secției 1 Poliție Rurală Băneasa, Secției 2 Poliție Rurală Cogealac și Secției 3 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu.
Programul de funcționare al ghișeelor respective este 09.00 – 11.00 și 14.00 – 15.00.
Programul de funcționare al ghișeului din sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, situat în municipiul Constanța, Bd. Mamaia nr. 106 ( intrare din strada Renașterii), este luni – joi, în intervalul orar 09.00-14.00 și vineri, în intervalul orar 09.00-12.30.
Formularul standard multilingv care însoțește certificatul de cazier judiciar se eliberează doar la ghișeul din sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Vă reamintim că solicitările de cazier judiciar pot fi procesate online sau prin intermediul instituțiilor publice, fără a fi necesară prezența la ghișeu. Certificatul de cazier judiciar se poate genera în format electronic pentru persoanele fizice accesând www.ghiseul.ro sau http://hub.mai.gov.ro.
Ne dorim să venim în sprijinul dumneavoastră printr-un proces cât mai simplu și accesibil de eliberare a documentelor!