Șase persoane au murit și alte șapte au fost rănite într-un incendiu puternic izbucnit la un azil de bătrâni din Barajevo, un cartier aflat la periferia Belgradului. Autorităţile sârbe investighează cauza tragediei, în timp ce pompierii au intervenit rapid pentru a salva vieţi, informează News.ro.
Incendiul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, într-un azil de bătrâni din Barajevo, un cartier aflat la periferia Belgradului, anunţă Ministerul sârbs de Interne, potrivit AFP.
Pot să confirm, din nefericire, că şase persoane şi-au pierdut viaţa în această instituţie în care locuiau persoane în vârstă (…). Treisprezece persoane au fost salvate”, a declarat şeful Situaţiilor de Urgenţă, Luka Causic, pentru televiziunea publică RTS.
Este o mare tragedie, dar ar fi putut fi mai rău”, a adăugat el.
Potrivit lui Causic, 30 de persoane se aflau în azil la momentul izbucnirii incendiului, luni, la ora 3:30 (ora României 4:30). Cei şapte răniţi au fost evacuaţi la un spital militar din Belgrad.
Luni, autorităţile continuau căutările pentru a se asigura că nu mai există focare active de incendiu.
Cauza incendiului va fi stabilită în următoarele ore”, a anunţat Luka Causic, care a subliniat că, deşi azilul este izolat, pompierii au intervenit rapid.
VIDEO:
Osam žrtava, sedmoro povređeno u požaru u staračkom domu u Velikom Borku #požar #Barajevo
Video: Tanjug pic.twitter.com/Man3MqasNh
— Newsmax Balkans (@NewsmaxBalkans) January 20, 2025