Primarul municipiului Constanța, domnul Vergil Chiţac, împreună cu președintețe Consiliului Județean Constanța, domnul Florin Mitroi, și prefectul județului Constanța, domnul Adrian-Teodor Picoiu, au primit astăzi, 22 ianuarie 2025, vizita Ambasadorului extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Kazahstan în România, Excelenţa Sa domnul Ali Yerlik. Șeful misiunii kazahe a fost însoţit de către doamna Corina Martin, Consul Onorific al Republicii Kazahstan la Constanța, domnul Kairat Karabayev, adjunctul Ambasadei, și domnul Rauan Saduakassov, atașat economic.
În cadrul întâlnirii au fost discutate mai multe teme de interes privind dezvoltarea cooperării bilaterale dintre municipiul și județul Constanța și orașe și regiuni similare din Kazahstan, ținând cont de faptul că această țară reprezintă un important partener comercial al țării noastre în Asia Centrală, în timp ce România este partenerul principal al Kazahstanului în domeniile economic și investiții din Europa centrală și de est. În plus, porturile Constanța și Aktau se află pe traseul de transport internațional transcaspic (Coridorul Mijlociu), care traversează sudul Kazahstanului, cu zona sa de captare cu două straturi care se întinde pe teritoriile a cinci țări din Asia Centrală, coridor care a fost identificat ca oferind cele mai durabile conexiuni de transport între Europa și Asia Centrală, cu importanță strategică pentru România și Uniunea Europeană.
În acest context, Ambasadorul kazah a propus dezvoltarea cooperării regionale și locale dintre cele două țări prin semnarea unor acorduri de colaborare între municipiul Constanța și orașul-port Aktau, precum și între județul Constanța și regiunea Mangystau. Diplomatul a evidenţiat oportunităţile pe care semnarea acestor acorduri le poate genera pentru dezvoltarea ambelor regiuni, cu accent pe cooperarea în domeniul energetic.
Părţile au convenit să iniţieze procedura de stabilire a unor raporturi de colaborare între oraşul Constanţa şi oraşul port Aktau din Kazahstan. Negocierea şi semnarea unui document de colaborare între cele două oraşe ar permite acestora dezvoltarea schimburilor economice, academice şi culturale şi ar facilita investiţiile reciproce, mai ales din perspectiva existenţei unor relaţii foarte bune între autorităţile portuare din cele două oraşe.
Primarul Vergil Chiţac a evidenţiat beneficiile unor programe de investiţii ale Kazahstanului în oraşul Constanţa:
Încurajăm investitorii străini în Constanța pentru a susține planurile noastre de dezvoltare. Regiunea noastră are toate atuurile pentru a permite și facilita investițiile strategice, în numeroase domenii, de la extracția gazelor din perimetrele Mării Negre la energia verde/regenerabilă, de la producția de echipamente și instalații navale la producția de produse agroalimentare sau turism. Avem exemplul KMG – KazMunayGas International, o poveste de succes cu o echipă de management kazahă care a înțeles beneficiile implicării în viața comunității. Așadar, încurajăm companiile kazahe serioase să vină la Constanța și vom face tot posibilul să le sprijinim în inițiativele lor”.